Visul de a lucra în Italia într-un bar s-a stins în rulota plăcerii

O muncă cinstită, destul de bine plătită pentru a putea trimite ceva acasă lunar. Aceasta este promisiunea cu care cincisprezece tinere din România, Moldova și Albania au plecat la Torino.

”Vom lucra într-un bar în Italia”, le-au spus fetele părinților. Însă au ajuns pe mâna a cinci albanezi care le-au obligat să se prostitueze în câteva rulote parcate la periferia localităților Torino, Grugliasco și Rivoli.

Anchetele demarate de carabinierii din Rivoli în martie 2015 au dus la arestarea a cinci albanezi, cu vârstele între 30 și 32 de ani, acuzați de exploatarea prostituției și favorizarea imigrației ilegale. Investigatorii – coordonați de procuratura din Torino – au reconstituit activitatea bandei care gestiona cele 15 fete.

Carabinierii au descoperit că femeile, păcălite privind viitorul lor în Italia, au devenit sclave în serviciul complet al bandei.

Agresiunile și amenințările erau la ordinea zilei. Fiecare fată era supravegheată de protectorul său care decidea orele și modalitățile prestațiilor. Tinerelor le era imposibil să se opună. Cele care au încercat au fost amenințate și maltratate până au fost ”convinse” să continue.

Absolut toate câștigurile fetelor ajungeau în buzunarele protectorilor.

Comentarii