Procurorii DNA de la Timișoara au reținut doi inculpați pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită. Ulterior, aceștia au fost arestați pentru 30 de zile.
În cursul zilei de 14 noiembrie 2021, cei doi s-au întâlnit cu un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, ocazie cu care unul dintre inculpați i-a cerut polițistului să permită intrarea mai multor migranți în țară, se arată într-un comunicat al DNA.
Suma care ar fi fost oferită era de 10.000 de euro pe săptămână, adică 100 de euro pentru fiecare migrant care intra în țară.
Grupurile de migranți urmau să fie alcătuie din 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp.
Potrivit unui purtător de cuvând al Poliției de Frontieră, agentul i-a denunțat pe cei doi.
La data de 15 noiembrie 2021, Astrit Beciri, nume cu rezonanță albaneză, și Nicolea Vasile Girmencea au fost arestați de către judecătorii Tribunalului Timiș pentru 30 de zile.
Polițist de frontieră, arestat pentru scoaterea din țară a unui infractor