Abuzul lui Arafat de a introduce carantina în Timișoara, sancționat de justiție

Curtea Supremă a decis că ordinul emis de Raed Arafat prin care prelungea cu 72 de ore carantina în Timișoara, în ciuda unei decizii contrare a Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, a fost anulat de justiție.

Timișoara și câteva localități învecinate au intrat în carantina pe data de 8 martie 2021. Ulterior, Comitetul Județean pentru Situații Urgență a hotărât ca aceasta să nu fie prelungită.

Aceasta decizie l-a înfuriat pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – DSU, care a hotărât pe 21 martie prelungirea carantinei cu 72 de ore, respectiv 22-24 martie. Atunci, președintele Consiliului Județean Timiș a declarat că decizia luată de la București este abuzivă.

Haos în perioada stării de urgență. Cine i-a lăsat pe români cu dantura-n soare?

„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar, pentru că era un ordin cu limită clară, de 72 de ore, pentru a găsi o soluție. Dacă nu se găsea soluție, la 72 de ore înceta ordinul și înceta orice carantină la Timișoara. Motivul pentru care l-am luat este pentru că era un lucru fără precedent, ca într-un Comitet pentru Situații de Urgență să se pună sub semnul întrebării și să se forțeze chiar împotriva recomandării autortităților sanitare”, era declarația încâlcită a șefului DSU.

Acest ordin a fost contestat în instanță, în cel puțin două dosare. Curtea de Apel București a decis pe 26 martie și 29 martie să îl anuleze. Asta l-a înfuriat din nou pe Arafat care era convins că va câștiga la instanța superioară.

„Nu este definitivă, încă nu este definitivă, mai avem Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel și câștigat la Înalta Curte”, spunea el la un post TV.

Surpriza a fost că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, pe 13 aprilie, într-unul dintre dosare.

Chiar dacă sentința este definitivă, ea nu mai este aplicabilă pentru că Timișoara a ieșit din carantină, dar arată că abuzurile unor autorități, în contextul pandemiei, pot fi îndreptate în instanță.

Ministrul Sănătății, dat afară din guvern. Barna va asigura interimatul

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA