Acuzațiile aduse Codruței Kovesi de procurorul Adina Florea, desființate de Curtea Supremă

Curtea Supremă desfiinţează în termeni duri toate acuzaţiile ce îi sunt aduse de procurorul Adina Florea de la Secţia Specială Laurei Codruţa Kovesi, în dosarul în care fosta şefă DNA este anchetată pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, informează Adevărul.

Astfel, judecătorul care a decis să ridice măsura controlului judiciar în cazul Codruţei Kovesi spune printre altele că acuzaţiile aduse acesteia sunt neprobate.

Practic, toate acuzaţiile ce îi sunt aduse Laurei Codruţa Kovesi, luare de mită, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă sunt desfiinţate pe rând de către judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii Supreme care consideră că acestea sunt lipsite de precizie, claritate (coerenţă) şi de suport probator.

Acuzaţia de luare de mită

Potrivit procurorilor, acuzaţia constă în aceea că în primăvara anului 2011, Kovesi, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pretins şi a primit, în mod direct, suma de 268.689,36 lei, de la Sebastian Ghiţă pentru extrădarea lui Nicolae Popa, care fusese localizat în  Indonezia – Jakarta. Asta „ar fi avut drept consecinţă, pe de o parte, crearea unui beneficiu de imagine pentru magistratul procuror Kovesi Laura Codruţa, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar pe de altă parte, asigurarea protecţiei denunţătorului-persoană vătămată Ghiţă Sebastian Aurelian”, spune Adina Florea.

„Folosul infracţional ar consta astfel în primirea, în mod direct, a sumei de bani de la Sebastian Ghiţă, destinată însă transportului aerian al unui fugar de unde să rezulte un beneficiu de imagine”, mai arată Florea.

Judecătorul care a decis ca Kovesi să nu fie cercetată sub control judiciar notează însă că „din actele de la dosar, se constată că suma nu a intrat niciodată în posesia inculpatei, nu a fost niciodată la dispoziţia sa sau a Ministerului Adminstraţiei şi Internelor care a efectuat plata către compania de transport, ci a rămas tot timpul la dispoziţia denunţătorului, care a dispus virarea, direct ori prin interpuşi, dintr-un cont în altul”.

„Nicio probă (obiectivă), alta decât cele emanate de la denunţător, direct sau prin terţi, nu surprinde interferenţa Procurorului General Laura Codruţa Kovesi în stabilirea, divizarea ori alte manopere referitoare la preţul transportului aerian şi plata acestuia. Nicio probă (obiectivă), alta decât cele emanate de la denunţător, direct sau prin terţi, nu susţine înţelegerea anterioară referitoare la divizarea preţului între cele două entităţi M.A.I. şi societea Conti”, subliniază judecătoarea de drepturi şi libertăţi.

Mai mult, judecătorul notează că inclusiv ipoteza divizării transportului nu se poate vorbi de un beneficiu sau folos personal obţinut de fosta şefă DNA. „Aducerea în ţara a fost generată de necesitatea punerii în executare a unei hotărâri penale definitive, interesul putând fi colectiv, general, iar nu individual, particular. Crearea unui beneficiu de imagine apare neverosimil în contextul funcţiei exercitate şi atribuţiilor acesteia, întrucât, lipsind atribuţiile legale în procedura extrădării, nu se putea asuma un merit individual în cazul reuşitei”, se arată în motivarea Curţii Supreme.

Acuzaţia de abuz în serviciu

În ceea ce priveşte acuzaţia (ce vizează forma continuată a infracţiuni, ce curpinde 5 acte materiale) Adina Florea susţine că aceasta „constă în aceea că prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează competenţa Ministerului Public, precum şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, magistratul procuror Kovesi Laura Codruţa s-a implicat, în mod direct, în procedura de extrădare a persoanei condamnate Popa Nicolae”.

Fosta şefă DNA este acuzată că a încălcat legea prin faptul că a dispus mai multe activităţi ce priveau extrădarea lui Nicolae Popa: a efectuat demersuri preliminare, pe parcursul demarării procedurii de extrădare, în vederea urgentării finalizării acestei proceduri; s-a deplasat în Indonezia, Jakarta, cu prilejul organizării unei conferinţe, prilej cu care a luat legătura cu autorităţile indoneziene; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat toate demersurile referitoare la obţinerea vizei pentru membrii delegaţiei ce urma să se deplaseze în Indonezia (..) printre care şi persoane ale căror calităţi s-a dovedit a fi aceea de ofiţeri SRI; a dispus, în calitate de ordonator principal de credite, efectuarea plăţii biletelor de avion pentru cei doi ofiţeri din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, precum şi pentru ofiţerul SRI; a determinat, prin autoritatea de care dispunea, ca Ministerul de Interne să pună la dispoziţia IGPR suma de bani necesară plăţii transportului Jakarta – Bucureşti.

În motivare însă judecătoarea Curţii Supreme susţine că procurorul de caz nu a reuşit să arate vreun prejudiciu material real aşa cum cere jurisprudenţa curţii în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu.

„În esenţă, cele 5 acte de executare descrise, pentru care nu se invocă dispoziţii legale încălcate, relevă acţiuni în reprezentarea instituţiei pe care inculpata o conduceaori care ţin de atribuţiile de ordonator de credite şi nu sunt apte a produce niciun fel de prejudicii.Infracţiunea de abuz în serviciu 15 este o infracţiune de rezultat, cu toate acestea nu se justifică de procuror vreun prejudiciu material real. Contravaloarea transportului reprezentanţilor instituţiei la întâlniri de lucru, ca cele enumerate de procuror în acuzaţie, nu pot constitui prejudiciu în cadrul infracţiunii de abuz în serviciu, atât timp cât reprezentarea instituţiei în relaţiile cu terţii este o atribuţie a conducătorului acesteia sau a persoanei delegate în acest sens, ori a participantului la întâlniri, iar întâlnirea a avut loc”, se arată în motivare.

Magistratul Curţii Supreme subliniază şi faptul că vizita oficială a delegaţiei de procurori în Indonezia nu are un caracter penal.

„În ceea ce priveşte vizita efectuată de delegaţia română în Indonezia sau organizarea unei vizite a unei delegaţii de procurori indonezieni în România, se constată că aceste aspecte nu au caracter penal şi nu pot susţine acuzaţia de abuz în serviciu. (…) În legătură cu aceste demersuri procurorul de caz nu a indicat (identificat) vreo dispoziţie legală ori vreo atribuţie de serviciu care să fi fost eludată ori încălcată de procurorul general de la acel moment.”

Acuzaţia de mărturie mincinoasă

„Acuzaţia constă în aceea că inculpata, pe parcursul procedurilor judiciare efectuate în dosarul penal nr. l/P/2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a formulat afirmaţii mincinoase, negând existenţa unei relaţii private, în afara cadrului instituţional cu persoana vătămată Ghiţă Sebastian Aurelian, deşi această relaţie constituia o împrejurare esenţială pentru lămurirea situaţiei de fapt în cauza penală, în care a fost audiată în calitate de martor”, mai susţine Adina Florea.

În această cauză judecătorul arată că infracţiunea de mărturie mincinoasă se constituie atunci când martorul într-o cauză penală nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

„Doctrina defineşte noţiunea de împrejurări esenţiale prin trimitere la orice fapte, date, situaţii sau circumstanţe care, având legătură cu fondul cauzei, au importanţă în ceea ce priveşte soluţia ce se va pronunţa în procesul respectiv. Aceste împrejurări influenţează direct rezolvarea cauzei, iar caracterul lor esenţial se determină în funcţie de obiectul probei”, notează magistratul.

Judecătorul subliniază astfel că declaraţiile date de Kovesi au vizat aspecte cu caracter personal şi nu împrejurări esenţiale. „Declaraţia dată de către Laura Codruţa Kovesidin data de 10.04.2017, în calitate de martor, nu a vizat astfel de împrejurări esenţiale, ci aspecte cu caracter personal care nu aveau abilitatea de probe faţă de obiectul cercetării”, subliniază judecătorul.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi arată că procurorii nu au explicat de ce elementele personale ar constitui o îmnprejurare esentială.

„Procurorul nu a explicat în cuprinsul acuzaţiei (si nici anterior, în cursul audierii ca martor) de ce aceste elemente referitoare la caracterizarea unei relaţii considerate private (a martorului cu denunţătorul), ar fi constituit o împrejurare esenţială pentru cercetare. În lipsa acestei precizări a procurorului de caz, este neclar cum caracterizarea relaţiilor dintre martor şi denunţător sau existenţa unei astfel de legături interumane ar fi condus la decelarea unor elemente de fapt care ar fi putut servi la constatarea existenţei infracţiunii cercetate in rem, la identificarea participanţilor şi, deci, la cunoaşterea împrejurărilor necesare justei soluţionări a acelui dosar.Această omisiune de a explica pertinent şi coerent limitele şi elementele de fapt vizate de audiere şi, ulterior, valorificarea conţinutului declaraţiei împotriva persoanei audiate, aruncă spectrul arbitrariului asupra acuzaţieide mărturie mincinoasă”.

Mai mult, în ce priveşte probele pentru această acuzaţie, judecătorul susţine că doar declaraţia fostei şefe DNA devenită inculpată în dosar nu este suficientă.

„În ceea ce priveşte suportul probator aferent acestei acuzaţii se constată că se mărgineşte la propria declaraţie a martorului, devenit inculpat în prezenta cauză. Un singur mijloc de probă, având ca sursă singulară făptuitorul, nu poate fi suficient pentru susţinerea acuzaţiei, cu atât mai mult cu cât proba nu este nici pertinentă.

Procurorul de caz al Secţiei Speciale nu a motivat de ce se impune măsura controlului judiciar

În plus, judecătorul Curţii Supreme notează că lipsa motivării atrage imposibilitatea înţelegerii şi analizei condiţiilor ce au condus procurorul de caz la ideea necesităţii şi proporţionalităţii măsurii.

„Se constată că procurorul nu a indicat, în concret, motivele care justifică luarea măsurii controlului judiciar, fiind menţionat, în mod formal, că măsura preventivă se impune având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus şi necesitatea administrării în continuare a actelor de urmărire penală”.

„Indicarea formală a condiţiilor prevăzute de Codul de procedură penală echivalează cu lipsa de motivare a ordonanţei şi evidenţiază inexistenţa unei evaluări reale a condiţiilor legale 25 de luare a măsurii, grefată pe lipsa necesităţii şi proporţionalităţii acesteia. Este extrem de neclar cum a ajuns procurorul de caz la ideea posibilei sustrageri de la cercetare ori la posibile încercări de influenţare a martorilor, neexistând niciun vag început de dovadă în acest sens. De asemenea, este imposibil de decelat cum a ajuns procurorul la ideea potenţialului infracţional ulterior, respectiv la necesitatea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni”, notează în termeni duri magistratul.

Mai mult, magistratul arată că simpla referire la ieşirile publice ale Laurei Codruţa Kovesi nu echivalează cu motivarea ordonanţei.

„Simpla referire la poziţia socială şi ieşirile publice (răspunsurile la întrebările reprezentanţilor mass-media), considerate de procurorul de caz repetate şi nocive cercetării penale, precum şi enumerarea condiţiilor impuse de textele de lege în materia măsurilor preventive nu echivalează cu motivarea ordonanţei, nu generează argumente suficiente şi pertinente dispunerii controlului judiciar”.

Obligaţia de a nu vorbi cu presa nu este prevăzută de lege

Judecătorul notează că în impunerea măsurii controlului judiciar au fost impuse atât obligaţiile ope legis cât şi o parte din cele facultative, enumerate îna rt. 215, alin 2 din Cod procedură penală. Judecătorul notează că ele sunt impuse arbitrar, fără vreo trimitere la o situaţie concretă, fiind adaugată şi o obligaţie ce nu este prevăzută de lege.

„Se observă că, pe de o parte, procurorul de caz nu a înţeles să justifice şi să motiveze alegerea, impunându-le în mod arbitrar, fără vreo trimitere la o situaţie concretă, iar pe de altă parte, a 26 stabilit şi impus o obligaţie care nu se regăseşte în cele enumerate de dispoziţiile legale, obligaţia de a nu intra în legătură cu mass-media, cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză, de a nu furniza date în legătură cu ancheta şi de a păstra confidenţialitatea urmăririi penale (lit. h din ordonanţă)”, se mai arată în motivare.

„Cu toate acestea, obligaţia impusă în sarcina inculpatei este nelegală, procurorul adăugând la lege şi impunând o obligaţie care nu se regăseşte în cele enumerate expres şi limitativ de lege ori care excede celor atestate de jurisprudenţa anterioară. Astfel, în prezenta cauză, procurorul a vizat înlăturarea totală a posibilităţii de a răspunde întrebărilor mass-media, fără legătură cu ideea prezervării probatoriului”, scrie jduecătorul de drepturi şi libertăţi.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA