denis pirvu ipj dambovita

Adjunct de inspectorat de poliție, acuzat de favorizarea unui fugar. „Am ajutat oameni”


„Tot timpul am construit și am încercat să fac lucrurile în jurul meu să se miște într-o direcție corectă. Am construit și am ajutat oameni. N-am cerut multe în schimb, decât respect și mulțumire. Și de fiecare dată am simțit ca nu sunt singur în ceea ce fac. Dumnezeu are un mod ciudat de a-mi arăta că există.”

Mesajul de mai sus, conceput pentru a face oamenii să tresară, a fost postat din Istanbul la data de 3 septembrie 2024 de Ionuț – Denis Pîrvu care are ca avatar la Facebook pe celebrul Corrado Cattani.

Denis Pîrvu. Fotografia care însoțește mesajul (Sursa foto: Facebook)

După opt zile de la „am ajutat oameni”, „n-am cerut multe în schimb”, „am încercat să fac lucrurile să se miște într-o direcție corectă”, personajul de mai sus a fost umflat de procurorii Anticorupție și plasat sub control judiciar.

Împotriva lui a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată. De ce?

Din funcția pe care o avea, adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, comisarul șef de poliție Pîrvu chiar a ajutat oameni. Mai exact un individ căutat cu mandat european de arestare.
Patru polițiști de la Antidrog au torturat un polițist sub acoperire de la Anticorupție

DNA susține că în perioada iulie 2023 – august 2023, ofițerul a îngreunat activitatea colegilor  care încercau să dea de urma inculpatului. Pîrvu ținea telefonic legătura cu fugarul, dar n-a zis nimic polițiștilor care-l căutau. Mai mult, l-a avertizat pe individ să evite să vorbească cu o anumită persoană pentru că aceasta ar putea avea telefoanele interceptate și astfel s-ar fi aflat și locul în care se ascundea respectivul.

Ca să scape cu fața curată, comisarul șef Pîrvu a înregistrat un raport la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița unde a scris că inculpatul urmărit l-ar fi contactat pe el. Fals, susțin anchetatorii. Apoi, în corespondența cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ofițerul a susținut că, în urma verificărilor efectuate, inculpatul dat în urmărire internațională nu a fost găsit, în condițiile în care vorbea cu el.

Procurorii DNA l-au plasat sub control judiciar, astfel încât Pîrvu trebuie să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice deloc cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu poarte și să folosească arme și să nu exercite funcția adjunct al inspectorului șef al IPJ Dâmbovița.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!