Skip to content

Afaceri cu certificate medico-legale. Șpaga: zeci de mii de lei, o găină și zece ouă

Afaceri cu certificate medico-legale. Șpaga zeci de mii de lei, o găină și zece ouă

O asistentă medicală din Buzău a fost arestată a doua oară pentru trafic de influență la câteva luni după ce fusese condamnată pentru aceeași infracțiune. A cerut și primit, susțin procurorii, 42.500 de lei pentru a ajuta o femeie să obțină un post de farmacist. Mai fusese condamnată pentru infracțiuni similare.

Maria Saiță, fost asistent medical în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Buzău a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru cercetări privind comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

„În perioada februarie-septembrie 2024, a pretins și primit suma totală de 42.500 lei de la o denunțătoare promițând că va interveni pe lângă persoane cu putere de decizie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău și Consiliului Județan Buzău, neidentificate, pentru angajarea denunțătoarei pe un post de asistent farmacist”, se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.
Concurs mânărit pentru un post de muncitor necalificat la spital

Prima tranșă de 20.000 lei a fost primită chiar în biroul inculpatei, în februarie 2024. Atunci a fost arestată. Restul de 22.500 lei i-au fost remiși ulterior, la domiciliul acesteia: iunie 2024, iunie-iulie 2024, august 2024 și septembrie 2024, în timp ce era sub control control judiciar, pentru că judecătorii au decis să nu o mai țină după gratii.

„Este important de precizat că inculpata a fost anterior condamnată într-un alt dosar penal pentru fapte similare, primind o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere. Deși a fost cercetată în cauza respectivă în stare de arest preventiv, ulterior trimiterii în judecată, inculpata a continuat activitatea infracțională inițiată în luna februarie 2024 și a pretins și primit în continuare sume de bani”, mai precizează Direcția Generală Anticorupție.

„Atrage atenţia inculpatei asupra săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, situaţie în care instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei”, a hotărât instanța.
6.000 de euro șpagă pentru un post de brancardier și lalele pentru asistente

Maria Saiță a primit 100 de lei, o găină și zece ouă de la o femeie care avea nevoie pentru mama sa de un certificat medico-legal care să ateste că, în urma accidentului rutier în care a fost implicată, avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. Găina tăiată și ouăle le-a dat pentru că nu avea suficienți bani.

Activitățile asistentei de la Medicină Legală au atras atenția autorităților care au trimis și polițiști sub acoperire să investigheze cazul. Ea a primit de la aceștia mai multe sute de lei pentru același lucru: să facă demersuri pentru eliberarea unor certificate medico-legale cu cât mai multe zile de îngrijiri.

Conform declarației de avere a soțului, șef serviciu în Poliția Locală, Maria Saiță avea venituri de peste 133.000 de lei anual: salariul și alocația de handicap. Ea a fost condamnată în octombrie 2024 de Tribunalul Buzău la pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată în perioada octombrie 2023 – martie 2024.

Judecătorii i-au interzis în 2024 să mai exercite profesia de asistentă medicală pe o durată de trei ani. Magistrații au mai decis să presteze muncă în folosul comunității la SC Urbis Serv SRL Buzău sau DGASPC Buzău, chiar de unde primește alocația de handicap.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!