Doi comisari superiori din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș au fost reținuți de procurorii D.N.A. pentru luare de mită în formă continuată. Instanța a decis pe 27 mai 2021 arestarea acestora pentru 30 de zile.

Dumitru Constantin Boboc și Paul Constantin Zamfir s-au trezit după gratii la câteva zile după ce și-au serbat onomastica pe 21 mai. Ei au contestat măsura arestului preventiv, judecătorii urmând să decidă dacă îi vor lăsa sau nu „la mititica”.

Primul este acuzat de luare de mită în formă continuată și fals intelectual în formă continuată. Colegul său de fărădelegi este arestat doar pentru luare de mită în formă continuată.

Comisari de la Protecția Consumatorului au cerut servicii de coafură ca să nu amendeze un salon de cosmetică

Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – aprilie 2021, cei doi comisari superiori au pretins și primit de la mai mulți agenți economici sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de 2.350 lei.

Sumele erau oferite pentru ca Boboc și Zamfir să nu amendeze firmele, dar și pentru a favoriza unii agenți economici în timpul controalelor. Practic, în rapoartele efectuate, cei doi menționau că nu au găsit nereguli la societățile verificate.

Unul dintre operatorii controlați acuzat că a mituit comisarii de la Protecția Consumatorilor presta servicii de alimentație publică în condiții care nu respectau legea. Folosea produse expirate, condițiile de muncă erau insalubre, lipsea autorizația de funcționare emisă de către Direcția de Sănătate Publică Argeș etc.

Anterior reținerii celor doi comisari, au fost efectuate opt percheziții domiciliare în județele Argeș și Vâlcea, două la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, iar restul la domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inspectori falşi, reţinuţi de poliţişti. Pretindeau că sunt de la PROTECȚIA CONSUMATORULUI şi solicitau sume de bani de la firme

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA