Un cetățean marocan condamnat în Italia pentru trafic de droguri a intrat ilegal în România. Un procuror din Timișoara l-a lăsat să umble liber până la finalizarea cererii de azil. Între timp, autoritățile române s-au lămurit cu cine au de face.

Mourad Elbejjaadi are 35 de ani și a fost condamnat în Italia la 17 ani și 6 luni pentru trafic de droguri, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare încă din noiembrie 2014.

Marocanul a fost oprit în timp ce se plimba agale prin Timișoara împreună cu un alt conațional și i s-au cerut actele. Nu avea și nici nu figura ca fiind intrat/ieșit în/din România.

Luat la întrebări, a declarat că în data de 19 februarie 2020 a trecut fraudulos frontiera de stat a României prin zona de sud-vest și că a doua zi s-a prezentat la sediul Centrului de Azil Timișoara unde a solicitat recunoașterea statutului de refugiat pe teritoriul României.

Poliția de Frontieră a început urmărirea penală pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, lucrarea penală fiind înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Procurorul nu au luat împotriva lui Mourad Elbejjaadi măsuri restrictive privind părăsirea localității sau a țării.

Cererea de azil a fost respinsă în mod defitiniv la jumătatea lunii martie, astfel că marocanul era obligat să părăsească țara și de aceea autoritățile române au emis o decizie de returnare sub escortă.

Pentru că nu avea niciun fel de act de identitate sau călătorie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus prin ordonanță luarea în custodie publică a marocanului pentru 30 de zile până la data de 5 mai 2020.

Elbejjaadi a fost transportat la Centrul de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică din Arad. Această perioadă a fost prelungită de judecători până în octombrie când Ambasada Marocului ar fi emis documentele de călătorie.

Între timp, autoritățile române s-au lămurit cu cine au de-a face. Pe numele marocanului a fost emis în urmă cu șase ani un mandat european de arestare pentru trafic ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope. El are în Italia o condamnare de 17 ani și 6 luni.

Imediat ce au primit documentația necesară, judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis la începutul lui iunie arestarea lui Mourad Elbejjaadi în vederea extrădării.

Italienii nu au reușit să-l preia în termenul prevăzut de lege, așa că au cerut autortităților române să-l țină arestat pe marocan până în luna august. Au motivat faptul că nu au putut să aranjeze transportul cu avionul deținutului spre Italiadin cauza COVID-19.

Cererea lor a fost respinsă de magistrații Curții de Apel Timișoara pe 3 iulie. Judecătorii au decis ca marocanul să fie predat Inspectoratului General pentru Imigrări pentru că nici polițiștii români, nici cei italieni nu au putut dovedi că s-a stabilit un termen al predării. Dacă ar fi existat o astfel de înțelegere, situația ar fi fost diferită.

Mai mult, judecătorii și-au explicat decizia prin faptul că după declararea pandemiei s-au derulat proceduri de predare/preluare a persoanelor urmărite internațional către Italia și că o persoană nu poate fi deținută până situația generată de coronavirus revine la normal.

Dacă până la îndepărtarea sub escortă din România a marocanului, autoritățile italiene nu trimit o nouă cerere de extrădare, Mourad Elbejjaadi va fi trimis în Maroc.

Boris Johnson: După Brexit, Marea Britanie va fi mai deschisă imigranților din Africa. Europenii nu vor fi favorizați

DANEMARCA: Parlamentul acceptă ca imigranții condamnați să fie trimiși să trăiască pe o insulă

TRUMP: Eu sunt produsul Uniunii Europene! Imigranții sunt rușinea Europei!

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?