Doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru o șpagă de 50 de lei

Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus pe 6 martie 2019 condamnarea unui șofer profesionist la doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru că a dat mită 50 de lei unor agenți de la Poliția Locală.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare într-un cotidian național.

Ionel Vlaicu are 61 de ani, 10 clase și lucrează șofer profesionist.

În octombrie 2016 a intrat cu autoutilitara de serviciu pe o stradă din zona centrală a municipiului Târgu Mureș unde era interzisă circulația unor astfel de autovehicule.

Un polițist local l-a observat și a început să facă fotografii pentru a avea probe.

Agentul de Poliție Locală i-a solicitat talonul mașinii.

„Șefule ia talonul că mă grăbesc la încărcat”, i-ar fi zis șoferul.

Polițistul local a declarat în timpul anchetei că i s-a părut suspectă această afirmație.

Când a deschis certificatul de înmatriculare, a observat în interior o bancnotă de 50 de lei.

L-a avertizat pe șofer că „este dare de mită”.

Conform sentinței, inculpatul i-ar fi spus că așa se întâmplă în toată țara.

Apoi, văzând că polițistul local va sesiza fapta superiorilor săi, și-a schimbat poziția spunând că a dat banii din greșeală.

Vlaicu a explicat că banii erau acolo din întâmplare pentru că plătise anterior niște taxe.

Le-a cerut agenților de la Poliția Locală să nu-i facă rău, să uite discuția, pentru că are și el copii.

Cinstea s-a trezit instantaneu în polițistul local care și-a chemat în ajutor un coleg.

Acesta a adus repede un martor, un taximetrist din zonă, și și-a sunat șefii care au anunțat Parchetul.

„Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – DGA, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș s-au deplasat la acea locație și au constatat faptul că susnumitul a oferit cu titlu de mită suma de 50 de lei unui agent de poliție din cadrul Poliției Locale Târgu Mureș, pentru a nu-i aplica măsurile legale”, se arată într-un comunicat al DGA.

Judecătorii din prima instanță au apreciat că materialul probator nu este suficient de convingător pentru a demonstra că inculpatul a acționat în condiții care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și l-au achitat.

Parchetul a declarat apel împotriva sentinței din martie 2018 a Tribunalului Mureș.

Procurorii au considerat că declarațiile date de Ionel Vlaicu sunt nesincere și cei 50 de lei au fost oferiți ca mită pentru a nu fi sancționat.

Ei au atras atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Mureș că bărbatul mai avusese probleme cu legea.

Ionel Vlaicu a fost condamnat definitiv în 2015 pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Cum darea de mită s-a produs în timpul perioadei de încercare, judecătorii au considerat că șoferul trebuie să fie condamnat la închisoare cu executare.

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.