Doi inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., instituție din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, au fost arestați joi, 23 iulie 2020, pentru luare de mită.

Ioan Iurașcu (foto) și Robert Ionuț Nedelcu au fost prinși în flagrant în data de 22 iulie când primeau 2.400 lei de la administratorul unei societăți comerciale.

Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție – DGA, cei doi inspectori au cerut 10% din amenda de 24.000 de lei pe care urmau să o dea unui șofer auto depistat în trafic cu o autoutilitară ce avea anvelope uzate și îi lipsea o lampă de semnalizare.

Imediat ce a auzit propunerea, administratorul firmei a sunat la call center-ul DGA și a anunțat că inspectorii i-au cerut mită. Apoi a fost organizat flagrantul, în urma căruia Ioan Iurașcu și Robert Ionuț Nedelcu au fost reținuți și ulterior arestați.

Ambii au contestat măsura luată de Tribunalul Ilfov.

Mită de 8.000 de lei pentru un transport de lemne pe Transalpina când drumul era închis

Bunuri în valoare de aproape 1.000.000 de lei, printre care și opt TIR-uri tip cisternă, confiscate de la hoții de combustibil

COMISIA EUROPEANĂ: România, țara cu cele mai distruse drumuri și fruntașă la accidente rutiere

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?