Skip to content

Doi români au fost arestați pentru omor și tâlhărie, fapte comise în Berlin

Doi bărbați dați în urmărire internațională de către autoritățile germane pentru omor și tâlhărie, fapte comise în Berlin, au fost depistați în județul Teleorman, potrivit unui comunicat al Poliției Române din 24 august.

Operațiunea a fost demarată în baza informaţiilor transmise de F.A.S.T. Germania, parte a E.N. – F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților). Scopul proiectului ENFAST este acela de a spori gradul de securitate în interiorul Uniunii Europene, prin creșterea eficienței în activitatea de urmărire și arestare a infractorilor urmăriți internațional.

Vandam Grecu și Cristian Cosmin Constantin (fost Bongianu) au fost reținuți în orașul Videle pe 21 august. Pe numele lor erau emise două mandate europene de arestare, fiind acuzați de săvârșirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie.

La începutul lunii iulie 2020, în timp ce se aflau în Berlin, în apartamentul unui bărbat, l-ar fi ucis și i-ar fi sustras mai multe bunuri.

A doua zi după ce au fost reținuți, magistrații Curții de Apel București au decis arestarea celor doi în vederea extrădării.

Cristian Cosmin Constantin, fost Bongianu, are 24 de ani și a mai fost trimis în judecată pentru că în 2012 a furat calorifere și instalații sanitare din cupru dintr-o sală de sport din Videle.

 

A fost prins împreună cu alți doi în timp ce erau într-o mașină înmatriculată în Franța și încercau să vândă obiectele sustrase.

Procesul penal a încetat în 2015 după ce partea vătămată, adică Primăria Videle, a decis să se împace cu hoții.

Angajări ilicite în Franța. Patronul, afacerist în România, prins și extrădat

Italian din Caracal, extrădat în Ungaria pentru jefuirea unui TIR

Șef al celui mai violent cartel mexican de droguri, prins în România și extrădat în SUA

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!