Peste 500 de orbi închipuți din Timiș au primit indemnizație de handicap după ce l-au uns pe un fost șef de la Asistență Socială. Aflat după gratii, tocmai ce-a aflat că a fost din nou trimis în judecată. Și vor mai urma alte anchete.
Laszlo Andras Lihor-Laza, fostul șef al Serviciului Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, s-a gândit să măsluiască numărul orbilor din județ contra cost.
Timp de șapte ani, susțin procurorii DNA, a primit bani, între 1.000 de lei și 2.600 de euro, să treacă cu vederea acuitatea vizuală a unor timișeni și i-a făcut, din mouse, nevăzători. În plus, primea și o rentă anuală de la clienții săi. De regulă, sume între 50 de euro și 300 de lei, dar și mâncare.
Falșii nevăzători primeau, pe lângă indemnizația de handicap, și transport gratuit, bilete de tratament gratuite sau scutiri de impozite. Afacerea a căpătat notorietate, astfel că și din alte județe s-au înghesuit doritori care și-au făcut viză de flotant în Timiș. Uneori, familii întregi erau atinse de orbire subită.
Șpăgi la Psihiatrie pentru pensionare pe caz de boală și modificarea gradului de handicap
Atât de mulți pretinși chiori erau înregistrați în județ, încât autoritățile nu au mai putut închide ochii. Falșii nevăzători nu au muncit niciodată, potrivit procurorilor, lucrau în străinătate sau erau angajați în instituții publice și nu plăteau astfel contribuții la bugetul de stat. Unii dintre ei aveau chiar permis auto.
Dărnicia lui Lihor-Laza a subțiat bugetul statului cu peste 3,4 milioane de lei, sumă care a fost în mare parte recuperată în timpul urmăririi penale. La această sumă se adaugă și aproape 5,4 milioane de euro pe care unii au primit-o pe nedrept aproape 500 de persoane „cu titlu de pensie handicap vizual”.
Unii dintre ei au încheiat cu DNA acorduri de recunoaștere a vinovăției, astfel că vor primi închisoare cu suspendare. Lihor-Laza a mai fost trimis în judecată în 2021 pentru aceleași fapte și a fost condamnat la cinci ani și patru luni și se află la răcoare. Doi dintre complicii săi au luat câte patru ani cu executare.
Și în acel dosar, 24 de beneficiari din Timiș, Caraș-Severin, Maramureș, Hunedoara, Bistrița-Năsăud sau Suceava au primit condamnări cu suspendare și trimiși să presteze muncă în folosul comunității la biserici, primării sau școli.