Încurcătură macabră la Medicina Legală din București. Un francez decedat a fost incinerat și trimis în SUA

Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București se află în centrul unui scandal internațional provocat de neglijența unor angajați. Două cadadre ale unor cetățeni străini au fost încurcate între ele.

Familia unui cetățean american decedat în România a sosit la București pentru a identifica cadavrul. Se întâmpla pe 7 ianuarie 2021.

După îndeplinirea formalităților, familia a preluat trupul neînsuflețit, l-a incinerat și a plecat în Statele Unite cu urna funerară, scrie G4Media.

Pe 20 ianuarie 2020, o altă familie, de data aceasta din Franța, a venit la București pentru identificarea unui cadavru. Surpriza a fost enormă când au primit un alt decedat.

Traficantă de ovule decedată de patru ani, încă urmărită de Poliția Română

S-a dovedit că mortul despre care credeau că e din familie, era de fapt cetățeanul american care deja fusese dus la crematoriu.

Din cauza încurcăturii provocate de angajații Institutului de Medicină Legală, francezii s-au trezit cu mortul lor incinerat, pus în urnă și trimis în America.

Șefii INML „Mina Minovici” susțin că o asemenea eroare nu a mai avut loc niciodată în activitatea instituției și a cerut scuze public familiilor celor doi decedați.

Totodată, conducerea instituției a făcut o plângere penală in rem pentru neglijență în serviciu, urmând să se identifice persoanele responsabile de macabra încurcătură.

Anul trecut, Institutul a fost acuzat de o femeie că a greșit un test ADN al unui copil. Un test efectuat ulterior în SUA a ieșit diferit față de cel făcut la București.

Mușamalizare ieftină a unui accident auto comis de un polițist beat care a ucis un copil

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?