Magistrații bucurești l-au condamnat la sfârșitul lunii martie 2019 pe un clujean cu origini palestiniene pentru propagandă jihadistă. Acesta fusese anchetat și în Iordania, fiind suspectat de terorism.
Rabee Zoltan Khalil este un cetățean român născut în 1988 la Cluj și are origini palestiniene.
Pe 29 martie 2019, el a fost condamnat de Curtea de Apel București la trei ani de închisoare pentru participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanţelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism.
La această pedeapsă s-au mai adăugat doi ani pentru promovarea unui mesaj prin propagandă, astfel că Rabee Zoltan Khalil va face în total 3 ani și 8 luni de închisoare.
El a fost trimis în judecată în iulie 2018 pentru că începând cu luna ianuarie 2014 și până la sfârșitul lunii martie 2018, când a fost prins, el a aderat la cauza jihadistă promovată de ISIS.
„Inculpatul Khalil Rabee Zoltan, de religie musulmană prin naștere (tatăl său fiind născut în Palestina), a parcurs în mod accelerat etapele succesive ale procesului evolutiv de radicalizare islamistă, aderarea la ideologia radical-islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Daesh/Statul Islamic (îndoctrinare și auto-identificare cu cauza jihadistă) , respectiv implicarea în activități de auto-instruire sau pregătire în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, ș.a., în scopul comiterii unui act terorist”, se arată în rechizitoriu.
Conform aceluiași document, Khalil a promovat sistematic, în public, doctrina radical islamistă prin postarea în mediul on-line a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio-video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Daesh/ISIS.
A publicat decapitări individuale și/sau colective, execuții de persoane, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Daesh/Statul Islamic cu intenția de a le face cunoscute și a elogia
În ianuarie 2016, SRI a informat DIICOT că un cetățean român de origine palestiniană este influențat de ideologia organizației teroriste DAESH/ISIS și ar fi angrenat în activități ilegale circumscrise actelor de terorism.
În septembrie 2017, s-a dispus introducerea unui investigator sub acoperire care să ia legătura cu Khalil inclusiv în mediul on-line pentru a strânge informații și date.
Din primele date obținute de acesta a reieșit că prietena lui Khalil a postat două anunțuri pe OLX ca să vândă două laptopuri: un Lenovo și un Asus.
Agentul sub acoperire a primit autorizația de a le cumpăra pentru că exista posibilitatea ca pe cele două lap-top-uri să fi fost stocate diverse materiale de propagandă jihadistă
El s-a întâlnit cu Khalil și concubina sa și a cumpărat de la ei laptopul Lenovo cu 450 de lei.
Celălalt se vânduse înainte unei alte persoane care fără să știe se află în posesia unor documente incriminatoare.
Lenovo a fost dus la Institutul pentru Tehnologii Avansate unde s-au recuperat datele din el.
Zoltan Khalil ștersese datele din Lenovo după ce la sfârșitul lui 2017 în timp ce mergea spre Palerstina, el a fost oprit de autoritățile din Iordania fiind suspectat de activități teroriste. După anchetarea sa către iordanieni a decis să șteargă tot ce avea în laptopuri și să le vândă.
Din datele obținute din Lenovo a reieșit că Rabee Zoltan Khalil era interesat de cum se pregătesc cei care comit acte în numele unei organizații teroriste.
Căuta în special materiale video și fotografii care înfățișau prizonieri decapitați.
Printre documentele găsite în laptopul lui Khalil este și unul în care este descris în detaliu cum trebuie să procedeze cineva care vrea să lupte în Siria pentru ISIS fără a atrage atenția autorităților.
Călătorii spre Siria vor, de obicei, să ajungă în Turcia. Însă, din motive de siguranță, achiziționează un bilet dus-întors către o locație turistică indirectă precum Spania sau Germania, astfel încât destinația lor să nu pară suspectă.
Odată ajunși în Spania, Germania sau orice altă țară europeană, aceștia cumpără un nou bilet cu destinația Turcia. Atunci când o persoană ajunge în Turcia, aceasta va închiria o cameră la hotel și va lua legătura prin Twitter cu cineva din Siria.
Trecerea graniței se făcea la Tal Abyad [Akcacale în Turcia] pentru că era considerată sigură fiind mai aproape de al-Raqqah –capitala Statului Islamic în Siria. Aici nu e nici o graniță, dar e posibil să fie paznici de-a lungul graniței siriano-turce.
Membrii Statului Islamic au case conspirative în Turci, unde locuiesc mulți călători, de obicei doar bărbați. E posibil ca aici să se falsifice cărțile de identitate /pașapoartele /vizele, pentru a ajuta la introducerea ilegală a oamenilor în Siria.
Zoltan Khalil a fost supus unei expertize psihiatrice și a reieșit că suferă de tulburare mixtă de personalitate, are discernământul scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat și necesită măsuri de siguranță.
În timpul anchetei el a declarat că era doar curios ce se întâmplă în lumea arabă, nu a făcut propagandă și a uzat apoi de dreptul la tăcere.
Cu toate acestea, în laptopul său au fost găsite detalii despre cum să confecționezi diferite tipuri de dispozitive explozive.
Este de remarcat și faptul că unul dintre subiectele de căutare ale inculpatului în mediul online a vizat harta metroului bucureștean, la dosar fiind atașate înregistrări găsite în calculatorul inculpatului cu o scenă aglomerată dintr-o stație de metrou
Inițial, magistrații au dispus obligarea provizorie la tratament medical a inculpatului Zoltan Khalil, iar în decembrie 2018 au decis internarea medicală provizorie a acestuia.
Islamistul din Popești-Leordeni este descris ca fiind un om singuratic, introvertit și fără prieteni.
În urma examenului psihologic care i-a fost efectuat in luna mai 2018 s-a stabilit că nivelul inteligenței sale se situează la un nivel mediu inferior. Cu toate acestea, el lucra la o firmă de IT.
În plus, la momentul evaluării stării sale psihice el a spus: „Aud o voce de bărbat care îmi comentează acțiunile încă din anul 2016, dar m-am obișnuit cu ea și încerc să o ignor”.
Concubina sa a declarat că acesta devenea sensibil când era vorba despre probleme legate de religie și a avut conflicte on-line cu unii colegi de muncă care ar fi postat, în opinia lui, mesaje antimusulmane. Unii dintre aceștia sunt vorbitori ai limbii arabe.
I-a și spus prietenei sale după o asemenea discuție: „Nu crezi că eu ..(neinteligibil)…pot să fac kamikaze și tăcem cu toții”
Chiar și o persoană căruia Khalil i se adresa cu unchiule își arăta în dicuțiile cu acesta îngrijorarea față de radicalizarea acestuia. Îi spunea că se va păta de sânge nevinovat și că interpretările pe care le dă religiei islamice ar putea fi eronate.
În 16 iulie 2019, magistrații Curții Supreme au stabilit pentru 12 septembrie 2019 termenul la care vor judeca apelul înaintat de Rabee Zoltan Khalil.