Sorin Țiței este un cetățean din Galați. Are 59 de ani, este jurnalist de investigație de zeci de ani și activist. A publicat nenumărate anchete în Adevărul, iar în prezent este jurnalist independent la publicația Ne Pasă de Galați.
Sorin Țiței este cetățean care așteaptă de mai bine de doi ani ca autoritățile, în special Poliția Galați, să își facă treaba pentru care sunt plătite din bani publici.
Poliția Galați l-a amendat pe ziaristul Sorin Țiței pentru că a îndrăznit să sune la 112 ca să reclame că este provocat și amenințat cu bătaia de niște indivizi care îl terorizează de mai bine de doi ani. De ceva timp, jurnalistul a început să simtă că sistemul polițienesco-politico-mafiot despre care el a tot scris de-a lungul anilor începe să îi dea târcoale.
Începutul a fost unul timid. Vecinii lui de deasupra au început să îi bată în tavan la ore dintre cele mai nepotrivite, ore la care până și meseriașii lasă bormașina jos ca să nu îi deranjeze pe locatari. Iar bubuiturile durau câteva ore, nu era ceva accidental, scrie fărămogul.ro.
Sorin Țiței spune că vecinii de deasupra au ajuns să mute mobila „la mișto” prin casă, după ora 22.00, sau să tropăie în sufragerie, inclusiv în Joia Mare a Paștelui, la ore nepotrivite, când bunul simț ar trebui să ne determine să păstrăm liniștea.
A sunat la Poliție și i-a reclamat pe vecini. Poliția Galați a venit, a discutat cu vecinii și i-au dat un răspuns năucitor lui Țiței: „Frământau cozonacii în sufragerie”. Nu e de râs, asta a constatat Poliția Galați. De fiecare dată când i-a reclamat, polițiștiii nu au găsit nimic în neregulă.
Cum nimic nu e întâmplător, jurnalistul bănuiește că vecinii acționează la ordinul unor indivizi din Poliție sau chiar din PSD Galați despre care a scris articole critice în ultimii ani.
Câteva dintre anchetele publicate făceau referire la complicitatea DIICOT și Poliției Galați în traficarea orfanilor din oraș, sau la cum polițiștii gălățeni au vânat un bolnav psihic și l-au împușcat cu țeava armei lipită de torace.
Evenimentele din 28 septembrie 2020, a doua zi după ce PSD a câștigat categoric alegerile la Galați, i-au întărit convingerile că factorul politic ar putea avea legătură cu șicanarea lui. Vecinii de deasupra l-au urmărit pe stradă și l-au amenințat cu bătaia, încercând probabil să îl determine să reacționeze violent, pentru ca apoi să îl discrediteze. O metodă bolșevică, evident, care aduce aminte de practicile fostei Securități și a Miliției.
„Rapiditatea cu care s-au succedat faptele mă face să cred că momentul a fost regizat. Vecinul pe care l-am reclamat de mai multe ori pentru că mă provoacă des cu lovituri în planșeu m-a urmărit și m-a abordat din spate cu amenințări cu bătaia, chiar a doua zi după alegerile locale, luni seara (28 septembrie 2020 – n.n.), atunci când se știa clar că PSD a câștigat detașat la Galați. Scopul era să mă facă pe mine, Sorin Țiței, să lovesc primul și să fiu filmat, pentru că ne aflam pe strada Brăilei, peste drum de sediul Poliției”, a povestit jurnalistul.
A sunat la 112, iar când operatorul a aflat că agresorul a plecat de la locul amenințării, l-a transferat la Poliția Municipiului Galați.
„Polițistul care a venit la mine la ușă, un șmecheraș tupeist și fără mască, mi-a spus că vecinul a acționat corect, pentru că eu am scris despre provocările lui pe Facebook. După ce m-a certat că am ajuns degeaba la o vârstă, băiatul de cartier în uniformă mi-a aruncat peste umăr că mă amendează cu 2.000 lei pentru că am sunat la 112”,
a adăugat Țiței. I-a dat numai 1.000.
Polițiștii au motivat că jurnalistul a alertat degeaba serviciul 112, dar dovadă stau înregistrările video de pe camerele instalate pe strada unde a avut loc conflictul. Imaginile, spune jurnalistul, îi susțin 100% afirmațiile dacă Poliția ar cere să vadă înregistrările.
Culmea este că, înainte să vină la ușa lui, polițistul care l-a amendat a mers la vecinii de deasupra și i-au întrebat dacă lau amenințat. Acestea au negat, motivând că sunte oameni serioși, respectabili, cu un loc de muncă.
Jurnalistul crede că că în spatele șicanelor s-ar afla și fostul șef al UM 0215 (actuala Direcție de Protecție Internă din MAI), Ion Tudoran, zis Tano. Despre Tano, Țiței a scris că este milițianul pensionar din spatele politicienilor de succes din Galați.
Nu este prima dată când Țiței este amenințat pentru activitatea lui. În aprilie 2020, primarul PSD Ionuț Pucheanu l-a amenințat telefonic pe că îi va scoate „dosare grele”, în urma unei postări pe Facebook. Jurnalistul spune că aceste manevre, șicane și tehnici de intimidare nu îl vor face să renunțe la dezvăluirile despre greii din PSD Galați sau despre șefii Poliției Galați.
„Astea sunt metode bolșevice prin care vor să mă discrediteze ca jurnalist și activist civic. Dacă nu ești cu ei, ești vândut, bețiv sau nebun! Băieții ăștia n-au progresat în metode de discreditare din perioada sovietică”, a declarat jurnalistul pentru sursa citată.
Un ofițer de la Academia de Poliție „A.I. Cuza” a amenințat cu moartea o jurnalistă
Jurnaliștii și analiștii politici care-l susțin pe Dragnea au primit 10.000.000 de lei de la PSD
Foștii șefi ai Academiei de Poliție, trimiși în judecată pentru amenințarea unei jurnaliste