Procurorii DIICOT au efectuat la data de 1 octombrie 2020 un număr de 30 de percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Vaslui și Brașov într-o cauză complexă care vizează un grup infracțional organizat.
Membrii acestuia, din care face parte și un comisar de poliție de la Crimă Organizată, sunt acuzați de tentativă de omor calificat, instigare la tentativă de omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălarea banilor, trafic de influență, cumpărare de influență, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri și șantaj.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2012, membrii grupării infracționale au obținut sume de bani din activități de proxenetism care ce s-au desfășurat pe teritoriul Elveției, Italiei, Franței, Germaniei, Marii Britanii și Spaniei.
Sumele de bani obținute au fost transportate în România sau au fost transferate pe numele unor persoane apropiate ale liderului. Cu acești bani, s-au cumpărat proprietăți imobiliare în România, autoturisme de lux s-au au fost dați cu împrumut unor firme administrate de liderul grupării.
În perioada în care coordona activitatea de proxenetism pe teritoriul Elveției, liderul grupării a intrat în conflict cu membrii unei grupări concurente formată din cetățeni albanezi. Pe fondul reglării unor conturi, liderul grupării și alți doi membri au atacat cu intenția de a-l ucide pe un cetățean albanez. L-au urmărit cu un autoturism în trafic și i-au acroșat mașina. Apoi, l-au lovit cu diverse obiecte contondente și înțepătoare.
Așa au procedat și în Vrancea când au atacat o persoană considerată vinovată de o agresiune comisă împotriva unuia dintre oamenii de bază ai liderului. Victima conducea un autoturism între București și Bârlad când a fost acroșată de un alt autovehicul și proiectată în afara părții carosabile. Atacatorii i-au aplicat apoi tăbarăt cu țevi metalice pe bărbat și i-au aplicat nouă lovituri de cuțit cu intenția de a a-l ucide.
Liderul grupării a desfășurat activități infracționale legate de traficul de droguri, fiind ajutat în acest sens de foști sportivi, printre care și polițiști ce desfășoară activități de pază în diverse cluburi de noapte de pe raza municipiului București. (comunicat DIICOT)
Până în 2015, activitatea de pază a cluburilor din București a fost asigurată de o grupare aflată în coordonarea unei persoane care a fost victima unei infracțiuni de tentativă de omor comisă pe fondul conflictelor generate de paza cluburilor din București.
Ulterior, paza cluburilor din București a fost preluată de o altă grupare din care face parte și suspectul Badea Robert Cristian, comisar de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog la data comiterii faptelor.
Polițistul avea o relație de colaborare cu liderul grupării și, conform DIICOT, îi acorda consiliere juridică atunci când acesta sau alți membrii erau implicați în comiterea unor infracțiuni.
În cursul lunii martie 2020, când din cauza pandemiei nu se găseau măști de unică folosință, alcool sanitar sau dezinfectanți, membrii grupării au cumpărat cantități mari de astfel deproduse și le-au vândut pe piața neagră la suprapreț. La data de 19 martie 2020, în urma descinderilor efectuate la sediul uneia dintre societățile comerciale deținute în fapt de către liderul grupării și la locuințele mai multor suspecți, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor: 13.767 măști protecție, 430 l dezinfectant suprafețe, 449 l dezinfectant de mâini, 13,5 l alcool sanitar, 327 ochelari de protecție și 11.500 mănuși de protecție.
Procurorii DIICOT susțin că în perioada ianuarie – aprilie 2020, comisarul-șef de poliție Gheorghe Napoleon Bonaparte a primit pentru sine suma de 5.000 de euro de la membrii grupării, lăsând să se creadă că are influență asupra unui procuror sau judecător pentru ca un membru al grupării să nu mai stea în arest preventiv. Acesta era arestat pentru tentativă de omor după ce a bătut o persoană care denunțase autoritățile infracțiunile comise de grupare.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și indisponibilizate sumele de 6.050 euro, 15.950 lei, 120 lire sterline, bijuterii din aur, o armă letală de foc tip revolver și cinci cartușe, trei pistoale cu aer comprimat, un pistol cu gaz și muniție aferentă, mai multe săbii și macete, bâte, două spray-uri paralizante, balize GPS, aparatură de bruiaj și aproximativ 3.000 litri substanță biocidă și dezinfectantă.
Polițistă, acuzată de șantajarea unui medic estetician. I-a cerut 15.000 de euro
Polițist, condamnat definitiv cu executare pentru că a furat banii unui șofer oprit la control
Polițist din Gorj, după gratii pentru un trening, grinzi de lemn și câteva sute de lei
ARAD: Polițist de la Circulație, arestat pentru trafic de droguri în formă agravantă
Polițist „loverboy” din Deva, arestat pentru proxenetism