„Mâncătorul de femei” din Rădăuți, trimis în judecată pentru omor și profanare de cadavre

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus pe 27 mai 2021 trimiterea în judecată în stare de arest a unui inculpat. Acesta este acuzat de omor calificat și profanare de cadavre sau morminte.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 10/11 iunie 2020 și-a luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, județul Suceava, și a transportat-o într-un loc necunoscut unde a omorât-o. Aveau împreună doi copii.

Apoi, bărbatul a ascuns cadavrul, iar încercările anchetatorilor de a-l găsi au fost zadarnice. Instanța care va judeca acest dosar este Tribunalul Suceava.

Vasile Lavric are 62 de ani și este poreclit „Mâncătorul de femei”. El este, conform Digi24, principalul suspectul și în alte trei dosare similare. Trei surori care i-au fost soții sau iubite au dispărut între 1995-2005, precizează sursa citată.

Vasile Lavric (Sursa foto: Monitorul de Suceava)

Acestea sunt: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) şi Ramona Iordache (18 ani la data dispariţiei; nu a mai fost văzută din iunie 2005).

Cele trei femei figurează pe site-ul Poliției Române ca fiind dispărute. Nicoleta Lavric a disparut la 8 aprilie 2005, in jurul orelor 20.00, după o ceartă cu soțul. Vasile Lavric.

Potrivit Poliției Române, Iuliana Iordache a dispărut în împrejurări suspecte în vara anului 1995, dar sesizarea a fost depusă abia în 2018. 

Ramona Narcisa Iordache a dispărut tot în condiții suspecte la data de 26 mai 2005, la aproape două luni de când pe sora sa, Nicoleta Lavric, parcă a înghițit-o pământul. Cu Ramona Narcisa, Lavric are un copil.

Procurorul care l-a trimis pe Lavric în judecată pentru uciderea celei de-a patra partenere este același care a lucrat și la cazul Eldoia, scrie G4Media.

Anchetatorii au dispus instituirea sechestrului asupra a șapte bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme, se mai arată în comunicatul Parchetului General.

Cazul unei tinere din România ucise cu brutalitate în Irlanda în 2008, nerezolvat de 11 ani

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?