Autoritățile belgiene au emis două mandate europene de arestare pe numele a doi români, cunoscuți drept „Elvis” și „Superman”. Șoferul lor, Viorel M., a fost deja condamnat, scrie cotidianul Het Laatste Nieuws.
„Elvis” și „Superman”, doi cunoscuți hoți de telefoane mobile, operau în Belgia, mai ales în localitățile Bruges, Beernem și Anvers/Antwerpen. Mașina folosită în timpul furturilor era un BMW înmatriculat în Germania.
Potrivit procurorilor belgieni, Viorel M. era șoferul celor doi hoți. Inițial, el a primit un an de închisoare cu executare, dar pe 30 august 2021, o instanță din Bruges i-a redus pedeapsa. Va trebui să stea după gratii numai șase luni.
În noiembrie 2014, polițiștii au arestat trei români în centrul orașului Bruges după ce au observat că intrau și ieșeau în mod regulat dintr-un magazin.
În urma anchetei, s-a dovedit că aceștia erau hoți specializați în furturi din magazine și că acționaseră în mai multe regiuni ale Belgiei.
Până să fie prinși în Bruges, atunci când li s-a stabilit identitatea, cei doi hoți români reușiseră să scape de autorități dând nume false, mai ales„Elvis” și „Superman”.
În 2017 au fost condamnați la un an de închisoare, dar erau în libertate pentru că plătiseră o cauțiune de 750 de euro. Au lipsit de la proces când s-a dat verdictul, astfel că pe numele lor real a fost emis un mandat european de arestare.
Viorel M. le-a spus judecătorilor cărora le-a cerut să-l achite că el nu avea cunoștință de faptul că „Elvis” și „Superman” furau din magazine, lui spunându-i-se că vor merge la cerșit.
Judecătorul belgian nu i-a crezut povestea, dar totuși a redus, așa cum am precizat, sentința românului, potrivit sursei citate.
Răpirea lui Salam la Milano. Bătut de Lower Stan, sechestrat de Berică și Versace