Milioane de euro, evaporate în spațiu la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Aerospațială

Milioane de euro, evaporate în spațiu la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați, printre care și directorul general și președinte al consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială – INCAS București.

Cătălin Nae este acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Alte patru persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, sunt judecați pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în 2012, 2013 și 2014, inculpatul Nae Cătălin ar fi încheiat un număr de 12 contracte cu societăți comerciale, cu un comportament de tip fantomă, controlate de ceilalți patru inculpați.

Șeful INCAS „ar fi cunoscut faptul că agenții economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestațiile (în domeniul cercetării aeronautice) la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activități (nu dispuneau de capital uman și tehnic)”.

Practic, firmele respective, susțin anchetatorii, nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu domeniul aerosapțial.

„Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli a achitat societăților respective suma totală de 21.495.199 lei (aprox. 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile celor patru oameni de afaceri”, se arată într-un comunicat al DNA.

Interesant este că INCAS, condus de Cătălin Nae, a precizat anchetatorilor că nu se constituie parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, dar a început cu o amânare.

Institutul Național de Cercetări Aerospațiale – INCAS poartă denumirea lui Elie Carafoli, considerat unul dintre pionierii aeronauticii, mai ales al aerodinamicii. Sub actuala denumire funcționează din 1991, dar de-a lungul timpului a avut diverse denumiri.

Scopul institutului este acela de coordonare a tuturor cercetărilor aeronautice și spațiale și să reprezinte activitatea românească din acest domeniu în străinătate. Are sediul în București, în spatele avionului de luptă expus pe bulevardul Iuliu Maniu.

Pentagonul: OZN-urile ar putea exista. Raport al serviciilor de informații către Congres

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!