Procurorii DNA au trimis în judecată un ofițer de Poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița pentru luare de mită în formă continuată.
Sandu Palantin a recunoscut faptele pentru care a fost anchetat.
În perioada 15 septembrie – 12 octombrie 2017, Sandu Palantin a primit de la o persoană suma de 10.200 de lei pentru a efectua în regim de urgență și fără programare 54 de operațiuni de înmatriculări de autovehicule: 48 de înmatriculări definitive pentru care a primit câte 200 de lei și șase înmatriculări provizorii pentru care a primit câte 100 de lei.
„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia”, se arată într-un comunicat al DNA din 24 aprilie 2020.
Palantin a căzut de acord să primească 2 ani și 6 luni cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. El nu are voie timp de un an să ocupe funcția sau să exercite profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Pe parcursul termenului de supraveghere Sandu Palantin va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public Slobozia și/sau în cadrul unităților de învățământ din oraș: întreținerea curățeniei în zonele verzaferente unităților de învățământ.
Sandu Palantin are 54 de ani și a ajuns la Înmatriculări de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, așa cum reiese din declarațiile de avere și interese ale soției sale, Gina Palantin. Era colonel.
Potrivit presei locale, Gina Palantin a fost reținută de procurorii DIICOT în decembrie 2019 într-un dosar ce vizează obținerea de diplome la Universitatera Spiru Haret.
Anul trecut, DIICOT a făcut mai multe percheziții într-un dosar de trafic de influență în formă continuată, luare și dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și alte infracțiuni.
Mita consta în bani, carne de porc, vin și țuică. DIICOT anchetează mai mulți decani, un prorector, profesori pentru modul în care anumiți studenți treceau examenele.
Șefă a Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, ea este una dintre cele mai influente personaje din PSD. A candidat în 2016 din partea PSD la funcția de consilier în cadrul Consiliului Județean Ialomița.
Gina Palantin era atunci secretarul Organizației de Femei a PSD Slobozia și deținea alte două funcții importante în alte organizații ale partidului.
În 2008, ea era agent de pază în cadrul Poliției Comunitare Slobozia.
Într-un interviu publicat pe un blog obscur, Sandu Palantin a absolvit în 2004 Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Științe și Arte „Gheorghe Cristea” Bucureşti și are un masterat în „Securitate comunitară şi terorism” la Universitatea Bioterra Bucureşti.
Interviul din 2013 este absolut senzațional și poate fi citit aici: Sunt mândru de profesia mea – aceea de salvator de vieți!
Corupția din Poliție, baza prosperității clanurilor din Țăndărei
Percheziții în Londra și Ialomița pentru destructurarea unei grupări infracționale
O adolescentă în vârstă de 16 ani, mamă a unui copil, traficată între clanuri rivale