Managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț și două asistente-șefe au ajuns după gratii în urmă au opt zile, după ce judecătorii au decis să emită mandate de arestare pentru luare de mită în formă continuată și complicitate.

Cei trei au fost acuzați de D.N.A. că au cerut și primit 48.000 de euro de la opt persoane angajate în instituție pe perioadă determinată pentru a trece examenul care le permitea să rămână definitiv în sistem, după cum am arătat în articolul „Angajări la Ambulanță pe 6.000 de euro. Managerul și două asistente-șefe, arestate”.

Acum a venit și rândul celor opt care au dat banii să șadă după gratii timp de 30 de zile. Tribunalul Bacău a decis la data de 27 mai 2022 arestarea acestora pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat al D.N.A., Cristina Dogariu, Iuliana Ciobanu, Magdalena Epanu, Aurel Lupu, Petru Mihăilă, Ilie Burnariu, Ioan Răzvan Iftimie și Alin-Bogdan Bălan sunt acuzați că în perioada 2 – 10 mai 2022 au dat 48.000 euro pentru a fi declarați admiși la concursul ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată.

Din această sumă, susțin procurorii, 40.000 au ajuns la manager, iar restul la persoana care organiza examenul, o asistentă-șefă din cadrul Serviciului Ambulanță.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!