Skip to content

Opt bebeluși au fost ținuți la morga din Ploiești ani de zile din cauza părinților și birocrației

Mai mulţi bebeluşi care s-au născut morţi la Maternitatea din Ploieşti au fost înhumaţi după zece ani, scrie Adevărul.

Pruncii s-au născut în perioada 2007-2014 și au fost ţinuţi la morga Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti.

Nu nu au putut fi înmormântaţi din cauza birocraţiei şi a indolenţei părinţilor.

Este vorba despre opt nou-născuți care s-au născut cu afecţiuni incompatibile cu viaţa şi au fost abandonaţi de părinţi în spital.

Părinţii nu i-au declarat la naştere, iar autorităţile au avut nevoie de o decizie a instanţei pentru a începe procedurile de înhumare.

Nu este clar deocamdată de ce aceste proceduri au durat atât de mult, mai scrie sursa citată.

Abia pe 24 aprilie 2019 bebeluşii au fost înmormântaţi creştineşte.

Primarul Ploieștiului a declarat pentru Adevărul că unii dintre copii nici nu au fost revendicați și că erau în maternitate.

„Aceasta nu ţine de Primăria Municipiului Ploieşti, ci de Consiliul Judeţean. Înţeleg că au fost acolo din 2007, 2009. Noi o să le punem locuri de veci la dispoziţie, deci nu este asta problema”, a explicat ian Dobre, primarul Adrian Dobre.

Publicația locală ziarulincomod.ro scrie că la 12 ani de la primul deces înregistrat, trupurile neînsufleţite ale micuţilor au putut fi înmormântate miercuri la Cimitirul Mihai Bravu din Ploieşti.

Avocatul care a reprezentat Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploieşti în rezolvarea cazului celor opt bebeluşi a declarat pentru Adevărul că părinții erau singurii  care trebuiau să anunțe decesul și să se ocupe de înmormântare.

„În momentul în care se nasc morţi, ei nu sunt supuşi formalităţilor de înregistrare la fel ca în cazul unui copil care se naşte viu. Atunci ar trebui să fie o procedură specială pe care ar trebui să o urmeze părinţii. Doar că în cazul acestor copii, părinţii i-au abandonat şi nu i-au mai interesat”, a explicat avocatul.

El a mai spus că toate eforturile poliţiei de a-i convinge pe părinți să meargă la spital și să-şi îndeplinească obligaţiile  faţă de micuţi au eşuat.

Așa că după cinci ani au început demersurile pentru declararea deceselor pe cale judecătorească.

Procedura prevede că și părinții trebuie citați, dar aveau domiciliul necunoscut.

La sfârșitul lui 2018, procesul s-a finalizat și abia în aprilie 2019 s-au putut documentaţiile necesare înmormântării.