O femeie a obținut în două instanțe din România recunoașterea unui ordin de interdicție emis în Anglia împotriva soțului ei. Nemulțumit, acesta așteaptă decizia finală de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La începutul lunii noiembrie 2018, o instanță din Anglia a emis un ordin de interdicție împotriva unui bărbat la solicitarea soției. Cei doi înaintaseră în primăvara acelui an la o judecătorie din București o cere de divorț, dar decizia luată în 2019 de judecători i-a nemulțumit pe cei doi soți care au făcut apel, așa că divorțul încă se judecă.
În octombrie 2020, Tribunalul București a recunoscut ordinul de interdicție emis în Anglia. Hotărârea a fost atacată de soț, dar Curtea de Apel București a menținut în iunie 2021 decizia Tribunalului. Nemulțumitul a făcut recurs la începutul lunii august la Curtea Supremă.
Măsura prevedea faptul că bărbatul nu avea voie să ia contact cu copii decât în condițiile stabilite de instanță și nici să-i ia copiii din îngrijirea soției sau a oricărei instiuții, inclusiv grădiniță sau școală, căreia i-au fost încredințați. El nu avea voie nici să instruiască sau să încurajeze o altă persoană să facă acest lucru și nici să scoată copiii din Marea Britanie.
La proces, el a explicat instanței că ambii copii erau dați în plasament familial în Marea Britanie, că mama lor a obținut acest ordin prin afirmații mincinoase și că, prin stilul ei artistic, a sensibilizat și instanțele. Argumentele sale nu i-au convins pe magistrați.
Potrivit Codului de procedură civilă, hotărârile străine sunt recunoscute în România dacă îndeplinesc următoarele condiții: sunt definitive, conform legii statului unde au fost pronunțate; au fost pronunțate de o instanță competentă, există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârile.
Hotărârea emisă de instanța din Regatul Unit este anterioară Brexit-ului, așa că instanțele din România au recunoscut-o. Dacă Înalta Curte va menține hotărârile anterioare, ordinul de interdicție își va face efectul astfel: bărbatul nu va putea să aibă contact cu copiii nici în România și nici nu are voie să-i scoată din țară.
Mită pentru a scăpa de infracțiunea de violență în familie și de ordinul de protecție