Procurorii Anticorupție l-au trimis în judecată pe Bogdan Alexander Adamescu pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită. Adamescu se află, potrivit comunicatului DNA, în procedură de extrădare din Marea Britanie în baza unui mandat european de arestare.

„Mandatul european de arestare a fost emis anterior după ce procurorii au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor și în final sustragerea de la urmărirea penală”, se arată în comunicatul DNA.

Adamescu a fost reținut de către autoritățile britanice pe 13 iunie 2016 în baza acestui mandat, dar nici până acum nu a fost predat către autoritățile din România.

Un alt afacerist, Puiu Popoviciu, condamnat definitiv pentru corupție la șapte de ani de închisoare a fugit tot în Marea Britanie. În primă instanță, autoritățile judiciare britanice au decis extrădarea sa, dar la apel decizia a fost alta după ce Popoviciu ar convins o instanță din Londra că nu a avut parte de un proces corect în România.

Pe de altă parte, și Bogdan Alexander Adamescu și-a folosit propriul ziar, România Liberă, pentru a-și demonstra nevinovăția.

Procurorii DNA susțin că, pe lângă procedura de executare a mandatului european de arestare, au solicitat autorităților britanice să-i aducă la cunoștință lui Adamescu calitatea de inculpat, precum și drepturile și obligațiile pe care le are.

Chiar dacă au fost făcute demersuri repetate, se mai arată în comunicatul DNA, Adamescu a refuzat să se întâlnească cu reprezentanții autorităților britanice pentru a lua la cunoștință calitatea de inculpat, refuzul acestuia fiind neîntemeiat.

Până la urmă, procurorii au decis să întocmească rechizitoriul și să-l trimită pe Bogdan Alexander Adamescu în judecată.

El este acuzat că în cursul lunilor iunie 2013 și decembrie 2013, împreună cu tatăl său, Dan Grigore Adamescu (decedat în 2017), unul dintre cei mai bogați români, au dat prin intermediari sumele de 15.000 euro și 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă.

Judecătorii urmau să dispună, în schimbul banilor, soluții favorabile în dosare de insolvență în care erau implicate unele dintre firmele lui Dan Adamescu.

În 2016, cei doi judecători au fost condamnați definitiv de Curtea Supremă. Ion Stanciu a primit trei ani și patru luni, Elena Rovența, patru ani și șase luni, ambele pedepse fiind cu executare. Dan Grigore Adamescu a primit patru ani și patru luni cu executare.

În același dosar au mai fost condamnați judecătorii Tribunalului București Mircea Moldovan (12 ani și două luni) și Ciprian Sorin Viziru (patru ani și șase luni), ambele pedepse fiind cu executare.

Pe lângă ei, au mai fost condamnați patru practicieni în insolvență, un director al unei societăți comerciale și omul de afaceri Iosif Armaș.

Așa cum am precizat, Curtea de Apel București a emis în iunie 2016 un mandat european de arestare pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu care se afla în Marea Britanie.

Potrivit DNA, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanță din Londra, avocații lui Adamescu au prezentat în ianuarie 2018 „un document care ar fi fost emis, în aparență, de o instituție din România, respectiv Administrația Națională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administrația Națională a Penitenciarelor”.

Ca urmare, instanța din Londra a dispus să înlocuiască la data de 2 martie 2018 măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv.

„În data de 23 martie, instanța britanică a analizat cererea inculpatului Adamescu Bogdan Alexander de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauțiune dar, nefiind convinsă de explicațiile oferite în legătură cu prezentarea acelui document, instanța a respins cererea”, mai precizează Direcția Națională Anticorupție.

Dosarul lui Bogdan Alexander Adamescu a fost disjuns din cel în care au fost condamnați judecătorii menționați mai sus.

În aprilie 2019, Adamescu a cerut Curții de Apel București să retragă mandatul european de arestare, dar instanța i-a respins cererea. El a mai cerut să fie sesizată și Curtea Constituțională pentru că un articol de lege privind cooperarea judiciară internațională în materie penală ar fi fost neconstituțional. Instanța i-a respins și această cerere.

Șase luni mai târziu, în septembrie 2019, aceeași instanță i-a respins lui Adamescu cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Adamescu insistă de ani de zile că este o victimă a persecuțiilor politice din România.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?