Percheziție la o biserică ortodoxă din Constanța, într-un dosar de pornografie infantilă

Procurorii DIICOT din Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași și Constanța au efectuat în data de 16 iulie 2019 două percheziții în județul Constanța într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală „in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.

Anchetatorii au ridicat mai multe sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziție la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din județul Constanța, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Conform Adevărul, este vorba despre biserica din satul Coroana, comuna Albești, care aparține de Arhiepiscopia Tomisului.

Procurorii au suspiciunea că în cursul anului 2019 o persoană de sex masculin în vârstă de 44 de ani a determinat o minoră să producă material pornografic cu ajutorul telefonului mobil.

Practic, eleva în vârstă de 13 ani, a fost fotografiată și filmată în timp  ce avea un comportament sexual explicit.

Ea i-a transmis bărbatului materialul pornografic pe care acesta l-a distribuit unor alte eleve.

S-a stabilit în timpul anchetei că în cursul lunii iunie 2019 autorul faptei a distribuit prin intermediul rețelelor de socializare către o colegă de clasă a minorei fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit.

Un preot ortodox recunoaște că Biserica are departament de filaj, supraveghere și o listă neagră

Arhiepiscopia Tomisului nu este la primul scandal sexual.

În 2008, Jurnalul Național a publicat articolul „Teologul pervers, răspopit de blogger” în care arăta cum un inspector cultural eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului și cadru didactic al Universității „Andrei Șaguna” din Constanța era în căutarea plăcerilor carnale în lumea virtuală.

Jurnaliștii au asistat chiar la o mică inchiziție în care absolventul de Teologie Ionuț Vlădescu dădea socoteală mai-marilor Arhiepiscopiei.

„Ceea ce faci dumneata e sminteală și asta este mai grea decât păcatul”, i-a spus atunci arhiepiscopul Teodosie Tomitanul lui Vlădescu.

După apariția articolului, Vlădescu s-a prezentat de mână cu mama sa la redacție.

Femeia a plâns aproape în genunchi în fața șefilor care au decis să șteargă articolul de pe internet și implicit orice urmă a destrăbălării virtuale a inspectorului eparhial.

Ulterior, Vlădescu a plecat din Constanța și s-a oprit tocmai la Iași la Universitatea „Petre Andrei” unde este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei.

 

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?