Un agent-șef a primit doi ani și opt luni cu suspendare pentru „glumele” lui. În vârstă de 44 de ani, Cristian Tălmaciu a fost judecat pentru trafic de influență, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublicate și abuz în serviciu. Toate, în formă continuată.
Ancheta a demarat în 2016 și, trei ani mai târziu, judecătorii Tribunalului Arad l-au achitat. În schimb, Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat definitiv pe 14 aprilie 2021.
Tălmaciu era angajat în cadrul din cadrul IPJ Arad – Serviciul Rutier Drumuri și Poduri. S-a dovedit, conform datelor de la dosar, că era părintele spiritual a patru firme ai căror șoferi încălcau legea.
Depășiri neregulamentare, depășiri de viteză, inspecția tehnică expirată, nepurtarea centurii de siguranță sau lipsa asigurării auto erau doar câteva dintre contravențiile comise. În plus, patronii erau avertizați unde erau amplasate filtre rutiere A.R.R. sau R.A.R, dar și radarele.
Polițist de la Anticorupție, judecat pentru mita primită de la un comisar-șef din cadrul Serviciului Permise Auto
Când erau opriți în trafic pentru nereguli, conducătorii auto îl apelau peTălmaciu care încerca prin diferite metode să-și determine colegii să închidă ochii. Îi ruga să fie îngăduitori spunându-le: „nu-i neam cu mine, da’ eu îi țin spatele lui”. Sătui să tot fie deranjați de intervențiile sale, doi colegi de la Rutieră l-au reclamat la Anticorupție.
Pentru ajutorul dat contravenineților, au susținut procurorii, polițistul beneficia de diverse servicii: transporturi de balast, era ajutat de șoferi la tăiatul porcilor, la preparea mezelurilor sau la făcut țuică.
O relație cordială a fost stabilită de fostul agent Cristian Tălmaciu cu patronul S.C. Valco Trafic S.R.L., Vasile Obreja. În prezent, firma este radiată.
R&C Internațional S.R.L., Mădă Transcom S.R.L. și Pito Trans S.R.L. beneficiau și ele de protecția polițistului. Potrivit rechizitoriului, șoferii acestora știau acest lucru și de aceea își permiteau să încalce legea.
Un polițist cercetat pentru luare de mită a cerut trecerea în rezervă cu drept la pensie
La proces, Vasile Obreja a încercat să-și ajute prietenul polițist. Le-a spus judecătorilor că procurorul i-a luat declarația pe neașteptate și că nu a citit-o înainte să o semneze.
Aceleași lucru l-a spus magistraților și directorul Pito Trans. A semnat declarația dată la procuror fără să o citească. El a mai spus că informația potrivit căreia un șofer de-al său fiind depistat în trafic încălcând normele rutiere a fost făcută cu titlu de glumă și nu corespundea adevărului.
În urma audierii martorilor, judecătorii Tribunalului Arad au decis că „inculpatul are o fire jovială, este glumeț, cu un simț al umorului dezvoltat și că, pentru a mai destinde atmosfera, obișnuia să mai facă câte o glumă respectiv câte o farsă sunându-și prietenii și comunicându-le fel de fel de pretinse abateri contravenționale care de fapt nu existau în trafic”.
Superiorii lor de la Curtea de Apel Timișoara nu au înțeles glumele poliștistului și l-au condamnat. Cu suspendare, dar l-au condamnat.