Român, judecat în Germania pentru că și-a ucis bebelușul. A început cu furturi în România

Luni, 25 martie 2019, a început la Tribunalul din Duisburg procesul unui reșițean acuzat că și-a omorât fiica în vârstă de opt luni.

Procurorii germani au susținut la proces că au dovezi clare că Nicolae (Nicu) Corneliu Pod în vârstă de 23 de ani a ucis bebelușul în aprilie 2018.

Inițial, Pod a declarat polițiștilor că Jasmina i-a căzut din brațe în timp ce era în fața unui chioșc din Mülheim. Rechizitoriul arată cu totul altceva.

„Conform procurorilor, inculpatul a dat cu fetița de un obiect solid. Lovitura a cauzat răni grave la cap. Copila a murit la Spitalul Universitar din Essen”, a declarat pentru Bild purtătorul de cuvânt al tribunalului german.

Procurorul de caz a precizat în fața instanței că în urma autopsiei s-a dovedit că lovitura de la cap este incompatibilă cu căderea pe asfalt. Ea a fost provocată prin lovitură în forță.

Reșițeanul nu a dorit să facă declarații despre omor, dar a explicat judecătorilor care este situația sa personală.

„Am întâlnit-o pe Dana în România. M-am drogat și am fost arestat în România”, a spus el conform Bild.

Mama fetiței, Esmeralda V. (Dana) în vârstă de 18 ani, a uimit magistrații cu declarațiile ei.

„La început totul era bine și frumos, apoi au început problemele. El a devenit agresiv, se droga și totul s-a înrăutățit. Nu era zi în care să nu mă bată”, a început tânăra.

Pod era singur cu fetița când a spus că i-a alunecat din brațe.

„A spus că a schimbat-o și i-a dat să mănânce. Ulterior am văzut că fata era vănătă la ureche. El a spus că a scăpat-o. Seara, fata era bine. Apoi am văzut că e mai grav. Eu am vrut să mergem la medic, dar el nu pentru că medicul ar fi pus întrebări”, a mai declarat mama fetiței, fosta prietenă a lui Pod.

„Vreau să știu de ce a făcut-o”, a mai spus ea.

Locul unde ar fi scăpat-o pe micuță din brațe (Foto: Der Westen)

Cât timp Pod a stat un an în închisoare, Dana a avut diferite relații, scrie Der Westen.

Micuța Jasmina nu era probabil fiica inculpatului, după cum mama a declarat în fața judecătorilor, iar acest fapt pare să fi fost motivul pentru desele certuri dintre cei doi.

Corneliu Nicolae Pod nu este la prima întâlnire cu legea. Judecătoria Reșița l-a condamnat în noiembrie 2013, pe când era minor, la doi ani cu suspendare pentru că tâlhărea bătrâni în centrul orașului.

Nicolae Corneliu Pod la proces în 2013 (Foto: Express de Banat)

La sfârșitul lui octombrie 2017, cu șase luni înainte de crimă, Judecătoria Reșița a decis să revoce suspendarea pedepsei pentru că Pod nu a respectat măsurile de supraveghere impuse de instanță.

Magistrații au decis ca Pod să meargă după gratii. L-au citat în Germania la Gelsenkirchen unde reșițeanul își declarase ultimul domiciliu.

El a anunțat în 2016 consilierul de probațiune că face deplasări în Germania, apoi că locuiește efectiv acolo și că vine în România doar pentru perioade scurte de timp.

Deplasările în Germania au început în 2014 și a anunțat consilierul despre acest fapt.

În octombrie 2015, Pod a contactat telefonic serviciul de probațiune și a anunțat că nu se poate prezenta la întâlnirea cu consilierul deoarece nu are acte de identitate și nu poate părăsi teritoriul Germaniei.

El a mai declarat că muncește în Germania și câștigă în jur de 600 euro la o fabrică de procesare a cărnii, dar nu a depus dovezi justificative în acest sens.

Pe data de 29 ianuarie 2016 a ajuns în România și a explicat consilierului că se va întoarce în Germania, că locuiește la Gelsenkirchen, Ringstrasse 65, împreună cu Esmeralda V., mama fetiței.

A fost și ultima oară când s-a prezentat la serviciul de probațiune, deși obligația îi revenea până la data de 31 octombrie 2017.

Autoritățile române au trimis la adresa din Germania un ultim avertisment că i se va revoca suspendarea pedepsei, dar plicul s-a întors înapoi.

Astfel, judecătorii au decis că Nicolae Corneliu Pod a încălcat obligațiile din sentința dată în 2013 pentru furt calificat și au dispus revocarea suspendării pedepsei.

Dacă Pod ar fi fost găsit și încarcerat la timp, micuța Jasmina ar mai fi fost în viață.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA