Fosta șefă a Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, un infirmier din aceeași secție și o consilieră de la Direcția de Asistență Socială au fost trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni de corupție.
Până acum au fost condamnate două femei care au recunoscut că au dat diverse sume de bani pentru a ieși la pensie pe caz de boală, respectiv pentru obținerea unui certificat de încadrare în grad de handicap accentuat.
Cristina Mischie, până de curând șefa Secției de Psihiatrie, este judecată sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată.
Constantin Ilie, infirmier în cadrul aceleiași secții, este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi instigare la dare de mită în formă continuată.
Din interceptările aflate la dosar rezultă că infirmierul era creierul afacerii.
Marilena Jianu, consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – DGASPC Olt, este judecată pentru trafic de influență.
Ancheta a început la sfârșitul lunii ianuarie 2017 când la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost înregistrată o sesizare formulată împotriva cadrelor medicale de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
În acea plângere se arăta faptul că medicul Cristina Mischie, şeful Secţiei Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, condiţionează actul medical de sume de bani.
Tarifele erau stabilite în funcţie de complexitatea respectivului act şi de durata în timp a acestuia.
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție au fost delegați să efectueze cercetarea penală.
În urma cercetărilor s-a constatat că doctorița a primit în mai 2017 suma de 400 de lei prin intermediul unei persoane pentru a prelungi concediul medical al unei paciente, Georgeta Berlinschi.
Conform comunicatului DGA, infirmierul Ilie și consiliera Jianu au pretins și primit de la această pacientă suma de 3.000 de lei pentru a fi pensionată pe caz de boală.
Pe data de 28 februarie 2019, magistrații Tribunalului Olt au condamnat-o pe Georgeta Berlinschi la doi ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influenţă în formă continuată.
Ea semnase la începutul aceleiași luni un acord de recunoaștere a vinovăției.
Pentru a se putea pensiona medical, femeia s-a întâlnit cu infirmierul Ilie care a ajutat-o să obțină concediu medical în perioada octombrie 2016 – iunie 2017.
Concediul a fost acordat pe întreaga perioadă de către Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, diagnosticul fiind de ,,tulburare depresivă majoră”.
Scopul femeii era să se pensioneze pe caz de boală.
Infirmierul Ilie și consiliera Jianu i-au promis că vor convinge medicii din cadrul Secției Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina să întocmească dosarul de pensionare cu actele medicale necesare.
Cei doi au mai asigurat-o că vor face același lucru și cu medici experți și persoane cu funcții de conducere din instituții abilitate să acorde pensia pe caz de boală/handicap.
În iunie 2017, Georgeta Berlinschi (foto) a primit în urma unei decizii medicale gradul III de invaliditate și a început să primească pensie. 640 de lei lunar.
O martoră care i-a facilitat Georgetei Berlinschi întâlnirea cu infirmierul le-a spus anchetatorilor că „numita Jianu Marilena i-a solicitat inculpatei suma de 2.500 lei pentru a interveni pe lângă directorul Casei Județene de Pensii Olt”
Aceeași martoră a mai declarat că a fost de față în mai multe rânduri când Berlinschi i-a dat infirmierului sume cuprinse între 100 și 500 lei pentru ca acesta să intervină în eliberearea documentelor necesare emiterii deciziei de pensionare.
Nici infirmierul Ilie Constantin, nici consiliera de la Asistența Socială, Marilena Jianu, nu au recunoscut acuzațiile.
În schimb, pacienta în vârstă de 51 de ani a făcut-o. A recunoscut cât și cui a dat.
La fel a făcut și Florica Zamfirache. Ea a fost condamnată la sfârșitul lunii aprilie la 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru dare de mită și cumpărare de influență.
A recunoscut că i-a dat infirmierului 1.250 de lei pentru ca acesta să o ajute să obțină un certificat de încadrare în grad de handicap accentuat de la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Femeia a mai admis că, la îndemnul infirmierului, i-a dat doctoriței Cristina Mischie, șefa Secției de Psihiatrie, 100 de lei pentru urgentarea unor acte medicale.
Tot în 2017, susțin anchetatorii, infirmierul a primit de la un bărbat 400 de lei și diverse produse pentru a-l ajuta să obțină modificarea gradului de invaliditate de la III la II.
Pe 2 mai 2019, Tribunalul Olt a menținut măsurile asiguratorii dispuse: sechestru pe salariul doctoriței Cristina Mischie, pe garsoniera infirmierului Ilie Constantin și pe un apartament al consilieri Marilena Jianu.
Anchetatorii au cerut obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 27.000 lei.
Dosarul celor trei a fost înregistrat la Tribunalul Olt pe 3 mai 2019 și urmează să se stabilească un prim termen.
Numele doctoriței Mischie apare într-un bilet de adio scris de un infirmier al Secției Psihiatrie.
La începutul lunii martie 2018, infirmierul Gheorghe Ghenea și-a ucis iubita în incinta spitalului și apoi s-a sinucis.
El a susținut că nu mai putea trăi din care presiunilor puse asupra lui de un anchetator sub acoperire al DNA.
Aceștia i-ar fi cerut să o omoare pe doctorița Mischie, conform Digi 24.
„Această jigodie nenorocită mi-a distrus viaţa. Era în cârdăşie cu omul în care am avut cea mai mare încredere, ofiţer sub acoperire de la DNA. Pentru mine era un calvar să mai trăiesc în halul ăsta. Trebuia să omor pe Mischie şi pe Alice dacă nu reuşeau ei să le la puşcărie”