Un bărbat din județul Neamț, căutat de autoritățile din Franța, a fost depistat de polițiști. Acesta era urmărit internațional pentru furt și tâlhărie calificată. Cu topoare, ciocane și arme au jefuit un magazin de lux din Paris și au plecat cu prada în valoare de 1,1 milioane de euro.
La data de 8 decembrie 2020, polițiștii din Neamț au depistat un bărbat în vârstă de 30 de ani din Săvinești care era urmărit la nivel internațional. Pe numele acestuia era emis un mandat de arestare european emis de autoritățile judiciare din Franța.
Ioan Vădana este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de furt și tâlhărie calificată. În 4 octombrie 2013, bărbatul a pătruns alături de alte persoane în bijuteria Vacheron Constantin de pe Place Vendôme din Paris.
Aveau asupra lor arme, topoare și ciocane și au sustras mai multe bunuri, bijuterii și ceasuri de lux, prejudiciul fiind estimat la 1.100.000 de euro.
Doi soți din Piatra Neamț, spaima bătrânilor din Olanda
Magistrații Curţii de Apel Bacău au decis a doua zi arestarea fugarului pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare în februarie 2017.
Potrivit legii, dacă Vădana va fi condamnat în Franța, va executa pedeapsa în România.
Ioan Vădana face parte din celebra bandă a orfanilor din România, Brigada, care a terorizat Franța și Italia prin jafurile comise. Chiar dacă ei spuneau anchetatorilor că sunt orfani în România, o investigație jurnalistică a arătat că nici vorbă de așa ceva.
Persoane din conducerea unei firme a Primăriei Piatra Neamț, pe mână cu cămătarii și tâlharii