Procurorii DIICOT au dispus pe 12 noiembrie 2021 reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă cu pietre semiprețioase. Ulterior, cei trei au fost arestați pentru 30 de zile.
Anchetatorii susțin că în cursul lunii martie 2021, inculpații au constituit pe teritoriul României un grup infracțional organizat în scopul introducerii ilegale din Ucraina în România a unor cantități importante de pietre semiprețioase, mai exact chihlimbar.
Transporturile se făceau prin punctul de trecere a frontierei Siret, gruparea sustrăgându-se de la controlul vamal.
În țară, marfa era depozitată de către liderul grupării care o transporta și preda, în vederea expedierii, prin intermediul unor firme de curierat și transport internațional, către destinatari din Polonia, Ungaria, Lituania și Cehia.
Coletele aveau greutăți cuprinse între 25 și 30 de kilograme, iar membrii grupării declarau că în acestea se aflau diferite bunuri.
Procurorii au date că în perioada martie – noiembrie 2021 membrii grupării au introdus în mod ilegal pe teritoriul României și expediat în afara țării cantitatea totală de 5.151,56 de kilograme de chihlimbar.
Pe 11 noiembrie, unul dintre ei a fost prins în flagrant în timp ce deținea cantitatea de 75 de kilograme de chihlimbar brut provenit din contrabandă.
Ulterior au fost efectuate mai multe percheziții domiciliare în județele Ilfov și Suceava, fiind descoperite aproximativ 584 de kilograme de pietre semiprețioase.
La două zile de la flagrant, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.
Chihlimbarul este e piatră semiprețioasă care s-a format din rășina arborilor presitorici, acum 260 de milioane de ani. Este solubilă în alcool, eter și benzină.