Două femei și un bărbat, toți cetățeni români care veneau din Marea Britanie, au încercat să treacă ilegal frontiera dintre Ungaria și România pentru a scăpa de carantină.
Luni, 6 decembrie 2021, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare, au observat trei persoane care se deplasau pe jos ocolind clădirea PTF şi evitând controlul de frontieră.
Persoanele au fost oprite şi, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba despre trei cetăţeni români, două femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 31 şi 36 de ani, din judeţele Maramureş şi Prahova.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, aceştia se întorceau din Marea Britanie şi au procedat astfel pentru că nu aveau dovada vaccinării, așa cum prevede hotărârea CNSU nr.110 din 03.12.2021.
Prin această hotărâre a fost aprobată lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată. Marea Britanie se află pe lista roșie din cauza detectării la populația umană a unor variante de virus SARS-CoV-2 cu transmitere mai ridicată.
Dintre țările mai importante aflate pe lista roșie amintim: Slovacia, Cehia, Belgia, Austria, Olanda,
Croația, Ungaria, Elveția, Danemarca, Germania, Grecia, Polonia, Norvegia, Cipru, Serbia, Bulgaria, Franța, Ucraina, Turcia, Rusia, Portugalia și SUA.
Cele trei persoane sunt cercetate pentru trecere ilegală a frontierei de stat. În plus, Direcția de Sănătate Publică a decis să-i plaseze în carantină.