Skip to content

Victor Pițurcă și șeful Romarm, reținuți pentru afacerile medicale din pandemie

Victor Pițurcă și șeful Romarm, reținuți pentru afacerile medicale din pandemie

Fostul antrenor Victor Pițurcă a fost reținut luni, 30 ianuarie, de procurorii Anticorupție din cauza afacerilor fiului său cu măști medicale achiziționate în timpul stării de urgență Covid-19 din 2020.

Alături de el a fost reținut și directorul general al Companiei Naționale Romarm S.A., Gabriel Țuțu, au precizat pentru Agerpres surse judiciare. Romarm se află în subordinea Ministerului Economiei și este principalul producător şi exportator direct de produse militare din țară, dar și cel mai important furnizor de echipament militar, muniţie şi servicii de întreţinere.

Potrivit cotidianului Libertatea, firma fiului lui Victor Pițurcă ar fi fost beneficiarul contractului de achiziție de măști medicale pentru spitalele Ministerului Apărării. Măștile au fost declarate neconforme. Pițurcă este acuzat că și-ar fi folosit influența în derularea acestei afaceri.

Ministerul Apărării a încheiat un contract de furnizare de măști chirurgicale FFP1 (1.000.000 de bucăți), FFP2 (300.000), FFP3 (100.000), viziere de protecție rabatabile (10.000) și ochelari de protecție (50.000).

Atribuirea contractului în valoare de 11.310.200 lei s-a făcut prin negocierea fără publicare prealabilă, o procedură prin care, în anumite situaţii prevăzute de lege, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţii fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Motivația Armatei pentru alegerea acestei proceduri a fost „extrema urgență determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute”, adică pandemia de Covid-19.

Firma care a fost invitată să participe la negocieri și a câștigat contractul a fost  Helios Dentserv S.R.L. din București. Activă în comerţul en-gross a produselor farmaceutice, ea este deținută de Vasile Neacșu. Numele acestuia a fost menționat în mass-media ca un fiind „interfața” fraților milionari Rareș și Radu Tudorache, considerați cândva mogulii industriei farmaceutice din România.

În 2019, anul de dinaintea izbucnirii pandemiei de Covid-19, Helios Dentserv avea o cifră de afaceri de aproape 5.000.000 de lei și un profit net de aproximativ 130.000. În 2020, cifra de afaceri s-a triplat, dar profitul a fost de cca. 225.000 de lei. În 2021, firma a intrat pe pierdere, cifra de afaceri fiind de aproape 345.000 de lei.

„Pe 15 mai 2020, imediat după ce s-a încheiat starea de urgență, Helios Dentserv a încheiat cu firma lui Piţurcă jr, PAV Green Energy SRL, un contract de cesiune de creanță, oferindu-i dreptul de a încasa de la MApN contravaloarea tuturor produselor medicale livrate”, scria Libertatea.

PAV Green Energy, deținută și administrată de Victorio – Alexandru Piţurcă, are ca domeniu de activitate producţia de energie electrică. Cifra de afaceri a PAV în 2019 era în jur de 560.000 de lei, cu un profit de puțin peste 70.000. În anul pandemiei, cifra de afaceri a crescut la peste 7,5 milioane de lei, profitul fiind de aproape 1,7 milioane. Creșterea s-a menținut și în 2021, cifra de afaceri fiind de aproape 18 milioane, iar profitul de peste 6,2 milioane.

Gabriel Țuțu, numit director general al Romarm în decembrie 2019, și-a început cariera ca agent de poliție la Galați. A lucrat apoi în S.R.I., după care a avut diferite funcții importante în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Compania Națională Loteria Română și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Înainte de a fi uns șef la Romarm, Țuțu a lucrat timp de patru ani la propria-i firmă de consultanță.

Sursa: Site-ul Romarm

Modul în care s-a derulat afacerea reiese dintr-o hotărâre a Tribunalului Municipiului București, părți în proces fiind Ministerul Apărării și Helios Dentserv, firma care câștigase contractul pentru măști medicale.

Dosarul a fost înregistrat în aprilie 2021 și s-a finalizat repede, pentru un proces derulat în România. Doar opt luni, cu tot cu vacanața judecătorească, au fost suficiente pentru magistrați ca să respingă cererea Armatei. Motivul? Părțile ajunseseră la o înțelegere după ce în urma unui raport a reieșit că măștile în litigiu erau conforme, iar prejudiciul a fost reparat.

Ministerul Apărării solicitase instanței să oblige Helios Dentserv la plata sumei de 2.869.000 de lei, reprezentând contravaloarea măștilor de protecție FFP3 furnizate conform contractului din 21.04.2020.

Produsele au fost livrate la termen, dar problema a apărut când un medic a observant că măștile au probleme. Șeful secției A.T.I. dintr-un spital militar a făcut un raport în care semnala grave deficiențe la măștile de protecție FFP3.

În urma sesizării, MApN a cerut Centrului de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie să testeze calitatea măștilor. Rezultatul a fost că produsele testate erau neconforme din punct de vedere al penetrației materialului filtrant.

Helios Dentserv a fost informată, dar răspunsul a fost că măștile  îndeplineau toate condițiile tehnice specificate. Pe de altă parte, Inspecția Muncii a comunicat instituției militare că „Certificate of Compliace” prezentat de furnizor nu reprezintă un „ certificat de examinare UE de tip ” și nu atestă conformitatea produselor respective cu cerințele Regulamentului UE.

Contractul dintre MApN și Helios Dentserv a fost completat cu două acte adiționale. În cel de-al doilea, din mai 2020, se preciza că Helios Dentserv poate cesiona dreptul de a încasa contravaloarea produselor livrate unei alte firme. Așa a apărut în peisaj firma fiului lui Victor Pițurcă, PAV Green Energy, care urma să primească 11.068.400 de lei din totalul contractului.

Așa cum am precizat, procurorii D.N.A. au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Victor Pițurcă acuzat de comiterea infracțiunii de cumpărare de influență și a lui Gabriel Țuțu pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență în formă continuată și fals intelectual.

Țuțu este acuzat că a încheiat în condiții dezavantajoase pentru Romarm două contracte de achiziție publică ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție, prejudiciul fiind de 8.647.584 lei.

„În perioada 19.03.2020 – 10.04.2020, suspectul Țuțu Gabriel ar fi pretins de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său. Suspectul ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Poluare gravă cu deșeuri periculoase. Șeful afacerii, condamnat în trecut pentru corupție

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!