Alertă în UE după descoperirea unei noi tulpini Sars-Cov-2 în Marea Britanie

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au avut duminică discuţii telefonice cu şefii principalelor instituţii ale UE despre situaţia creată în urma confirmării unei noi tulpini de coronavirus în Marea Britanie, relatează Agerpres.

Potrivit DPA, Macron şi Merkel au avut convorbiri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

UE critică Marea Britanie pentru aprobarea prea rapidă a vaccinului împotriva Covid-19

Un reprezentant al Ministerului francez de Externe a declarat la un post public de televiziune că Parisul doreşte o poziţie europeană coordonată în această chestiune, iar această decizie să poate fi anunțată cât mai repede.

Macron, care se află în izolare după ce s-a infectat cu noul coronavirus, a convocat pentru seara de 20 decembrie o reuniune a Consiliului naţional de apărare al Franţei.

Pe de altă parte, Austria a anunţat de asemenea că va suspenda zborurile către şi dinspre Marea Britanie, decizii similare fiind luate până în prezent de Belgia, Olanda, Italia și Grmania. 

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat că începând de duminică de la miezul nopţii vor fi suspendate legăturile aeriene între Germania şi Marea Britanie.

COVID-19: Necunoscutele vaccinului produs de Pfizer. Cum funcționează sistemul

Guvernul condus de Boris Johnson a decis instituirea nivelului maxim de restricţii antiepidemice la Londra şi într-o parte a Angliei unde noua tulpină de coronavirus, care este mai contagioasă, a provocat a creştere semnificativă a numărului noilor cazuri de COVID-19.

Un oficial guvernamental a declarat că noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent.

România interzice zborurile către și dinspre Marea Britanie. Carantina, obligatorie

În prezent, aceasta tinde să devină forma dominantă în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie.

Raed Arafat a declarat la Digi 24 că România va analiza dacă va suspenda sau nu zborurile spre și dinspre Marea Britanie. Decizia va fi luată fie în seara de 20 decembrie, fie pe 21 decembrie, chiar dacă Marea Britanie nu se află pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, astfel că persoanele care vin de acolo nu sunt obligate să stea în carantină pentru 14 zile.

Atenție la înșelăciunea prin metoda COVID-19!

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?