ANGLIA: 26 de ani de pușcărie pentru un român care și-a înjunghiat o colegă de muncă

Poliția Metropolitană din Londra a anunțat că Viorel Rădoi, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost condamnat la 26 de ani și trei luni de închisoare pentru tentativă de omor.

Sentința a fost dată de pe 14 septembrie de Harrow Crown Court. Rădoi s-a născut la data de 24 august 1975 și locuia în The Fairway, Wembley.

În Anglia lucra la un hotel din Portman Square. Pe 20 aprilie 2018, poliția a fost anunțată în jurul orei 15.42 că o femeie a fost grav rănită în incinta hotelului.

Când au ajuns la locul incidentului, anchetatorii au găsit o tânără în vârstă de 24 de ani, angajată a hotelului, care avea multiple răni produse prin înjunghiere.

Femeia era cameristă și, în timp ce se afla în subsolul clădirii unde sorta lenjerie, a fost atacată de român. Acesta a intrat peste ea și a înjunghiat-o de mai multe ori, apoi a fugit lăsând-o să zacă. Tânara a reușit totuși să ajungă la un telefon cu circuit închis și a cerut ajutor. Colegii ei au alertat imediat poliția.

Victima a fost transportată imediat la un spital din centrul Londrei și operată de urgență.

Polițiștii nu au reușit să-l găsească pe Rădoi. Acesta s-a predat trei zile mai târziu și pe 11 iulie a pledat vinovat.

„Din fericire, victima nu a murit. Avem multe dovezi care arată că Rădoi intenționa să o omoare. Sper ca sentința să îi ofere victimei ideea că i s-a făcut dreptate”, a declarat ofițerul David Leend de la Poliția din Westminster.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?