Patru studenți ai Universității Nottingham Trent au fost amendați fiecare cu câte 10.000 de euro și riscă exmatricularea pentru că au organizat o petrecere la care au participat mai mult de 30 de persoane. Ei au fost momentan suspendați de către conducerea instituției.

Amenzile au fost date  pentru că regiunea se află la nivelul doi de alertă și ar putea intra în nivelul trei, ceea ce înseamnă restricții stricte. Petrecerea a avut loc pe 20 octombrie, potrivit unui comunicat al Poliției din Nottinghamshire.

Studenții sunt în anul al treilea și au refuzat să țină cont de avertismentele polițiștilor privind petrecerea, motivând că își strică distracția. Peste 30 de persoane au fost găsite ascunse în bucătărie, dormitoare la etaj și subsol. Când au fost întrebați ce se întâmplă, studenții au susținut că ăși văd de viață și că ofițerii de poliție le distrug cheful.

Universitatea Nottingham Trent a confirmat că toți studenții au fost suspendați în așteptarea unei anchete aflate în desfășurare.

Într-un alt caz, fără legătură cu petrecerea celor patru, un alt student al aceleiași universități a fost amendat cu 200 de lire sterline pentru că a ignorat sfaturile polițiștilor privind participarea la o altă distracție studențească.

„Câte amenzi trebuie să acordăm înainte ca mesajul să fie înțeles? Nu ne face plăcere să împărțim amenzi, dar realitatea este că, dacă oamenii nu respectă restricțiile Covid-19, vor muri mai mulți oameni”, a spus un oficial al Poliției.

Studenților li s-a oferit posibilitatea ca situația să se încheie cu un avertisment, dar în schimb au decis să mintă ofițerii. Acest comportament nu va fi tolerat! (Poliția Nottinghamshire)

Un purtător de cuvânt al Universității Nottingham Trent a declarat că Poliția i-a înștiințat despre eveniment și că i-a suspendat imediat pe cei patru studenți și că nu vor fi tolerate încălcări ale legii.

Sancțiunile drastice impuse celor patru studenți nu i-au făcut pe colegii lor să se potolească. La doar o zi după ce amenzile de 40.000 de lire sterline, polițiștii au amendat din nou mai mulți studenți. Paste 60 au încălcat legislația privind adunările în mai multe locuri din oraș unde petreceau.

Nu au existat mai mult de 30 de persoane la nici una dintre cele patru petreceri verificate, așa că amenzile au fost mai mici. La vederea oamenilor legii, unii au fugit, alții s-au ascuns pentru a scăpa de sancțiuni.

„Știm că marea, marea majoritate a studenților care vin și studiază în orașul nostru respectă regulile și pentru asta chiar vrem să le mulțumim. Salvează vieți adoptând această abordare responsabilă. Dar, dintr-un anumit motiv, există o mică minoritate de studenți care încalcă în mod deliberat și provocator regulile”, a mai spus reprezentantul Poliției.

Universitatea Nottingham Trent are 35.000 de studenți, conducerea acesteia fiind hotărâtă să sancționeze drastic pe oricare dintre ei care încalcă restricțiile. „Studenților noștri li s-a spus în repetate rânduri că ei au un rol crucial de jucat în limitarea răspândirii COVID-19”, a precizat un purtător de cuvânt.

Marea Britanie este prima țară care infectează cu noul coronavirus, în mod deliberat, persoane

Boris Johnson: „Noile restricţii impuse în Anglia ar putea fi menţinute şase luni”

MAREA BRITANIE introduce un sistem cu trei niveluri de ALERTĂ anticoronavirus

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?