Doi șoferi români de TIR au fost găsiți vinovați pe 21 decembrie 2020 de decesul a 39 de imigranți vietnamezi, tragedie petrecută în octombrie 2019.
Un al treilea șofer român a pledat vinovat. Judecătorii vor decide cât vor sta vinovații după gratii, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Combatere a Criminalității Otganizate – National Crime Agency (NCA)
Descoperirea tragică a fost făcută în primele ore ale zilei de 23 octombrie 2019, când victimele au fost găsite fără viață în remorca unui camion. 39 de bărbați, femei și copii din Vietnam au murit sufocați.
Procesul a durat zece săptămâni, iar juriul i-a găsit vinovați pe toți cei patru inculpați. Printre ei și Gheorghe Nica în vârstă de 43 de ani din Langdon Hills (Essex) care va fi condamnat pentru 39 de capete de acuzare de omor și asociere în vederea sprijinirii imigrația ilegală.

Valentin Calotă are 38 de ani, locuiește în Birmingham și a fost găsit vinovat de asociere pentru a facilita încălcarea legii britanice privind imigrația.
În timpul anchetei, s-a descoperit că Nica și un alt șofer au supravegheat două transporturi anterioare de migranți ilegali pe 11 și 18 octombrie 2019. Ei au fost ajutați de alți doi șoferi de camioane, dar și de alte persoane care au preluat migranții din locurile prestabilite și i-au transportat în Londra.
ANGLIA: Șofer român de TIR, arestat pentru că încerca să scoată migranți ilegali din țară
Nica a recunoscut anterior rolul său în încălcarea legii imigrației în aceste două date, dar a negat implicarea sa în cazul celor 39 de vietnamezi decedați pe 23 octombrie. El a fost arestat în aeroportul din Frankfurt și extrădat în Marea Britanie.
Șef al Poliției din Essex a declarat, în urma deciziei jurilui, că bărbații care au fost găsiți vinovați și-au făcut banii din suferința altora și știau că ceea ce au făcut era greșit, dar nu le-a păsat.
„Au încercat să ascundă ceea ce făceau. Au încercat să se sustragă. Au crezut că își pot ascunde crimele”, a mai explicat ofițerul.
Ministrul de Interne, Priti Patel, a declarat că va face totul pentru ca traficanții care fac comerț cu suferința umană să ajungă după gratii.
Al treilea șofer român implicat în afacere, Alexandru Ovidiu Hanga, a pledat vinovat. Judecătorii urmează să stabilească pedepsele.