BREXIT-ul, amânat până pe 31 octombrie 2019

Brexit-ul se amână încă o dată. Liderii europeni au decis să acorde Marii Britanii încă o amânare a datei la care să părăsească UE, până la sfârșitul lunii octombrie.

31 octombrie 2019. Aceasta este noua dată stabilită de liderii europeni pentru ieșirea Marii Britanii, la finalul unei nopți lungi, în care Franța s-a opus unei extinderi prea lungi a acestei situații de incertitudine.

Între timp, Regatul Unit va putea fie să ratifice Acordul de retragere, să revoce articolul 50 sau chiar să organizeze un nou refernedum.

Donald Tusk, președintele Consiliului European: “Consiliul European a decis să-i acorde Regatului Unit o extindere flexibilă a prevederilor Articolului 50 până pe 31 octombrie. Asta înseamnă șase luni în plus pentru Marea Britanie. În tot acest timp, deciziile vor fi în totalitate în mâinile Marii Britanii. Vă rog, nu irosiţi acest timp”.

În toată această perioadă, Marea Britanie se va bucura în continuare de toate drepturile de până acum.

UPDATE 1:22: BREXIT-UL este în mod oficial amânat “flexibil” până pe 31 octombrie 2019, conform preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk.

ŞTIREA INIȚIALĂ 0:15: BREXIT-ul va fi amânat până pe 31 octombrie 2019, conform primelor informații transmise de BBC de la reuniunea liderilor UE din această noapte.

Potrivit unor surse diplomatice, citate de Reuters, UE ar putea analiza până la sfârșitul lunii iunie acordarea acestei posibilități, însă cel mai probabil termenul de 31 octombrie este cel final agreat la Bruxelles.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat pe Twitter amânarea, însă nu a precizat o dată.

 

 

 

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?