Britanicii nu sunt interesați de nunta REGALĂ. ”Am încetat să mai fim o naţiune de monarhişti”

În timp ce un public numeros din întreaga lume va urmări sâmbătă ceremonia de căsătorie a prinţului Harry cu logodnica sa, Meghan Markle, cea mai mare parte dintre britanici se declară neinteresaţi de eveniment, este concluzia unui sondaj realizat de YouGov şi dat publicităţii luni, informează Reuters.

Potrivit sondajului, realizat la comanda organizaţiei antimonarhiste ”Republic”, 66% dintre britanici nu sunt interesaţi de eveniment, iar 60% dintre aceştia intenţionează să-şi petreacă weekendul în mod obişnuit.

Harry şi Markle urmează să se căsătorească la capela St. George de la Castelul Windsor, iar la eveniment sunt aşteptaţi peste 5.000 de reprezentanţi ai presei şi aproximativ 100.000 de spectatori.

Sondajul, realizat de compania de sondare a opiniei publice YouGov, arată că 57% dintre intervievaţi sunt de părere că familia regală ar trebui să achite nu doar costurile ceremoniei de căsătorie, ci şi pe cele ale forţelor de ordine care vor asigura siguranţa evenimentului.

Un alt sondaj de opinie publicat săptămâna trecută a arătat că cea mai mare parte dintre britanici sunt în favoarea continuării monarhiei în Marea Britanie.

Potrivit unui alt sondaj realizat de compania ComRes, 58% dintre intervievaţi sunt de părere că nunta regală şi venirea pe lume, nu cu mult timp în urmă, a prinţului Louis, fiul prinţului William şi al soţie sale, Kate, sunt evenimente cu care Marea Britanie trebuie să se mândrească. Sondajul a arătat că susţinerea este mai puternică în rândul persoanelor mai în vârstă.

Sondajul realizat de YouGov sugerează că popularitatea familiei regale depinde de personalitatea membrilor săi. În timp ce 60% dintre cei intervievaţi spun că o susţin pe regina Elisabeta a II-a, fiul acesteia, Charles, este mai puţin popular.

Aproape jumătate dintre participanţi au spus că ar prefera ca ”altcineva” să îi succeadă Elisabetei la tron, în timp ce doar 37% îi susţin pe Charles, tatăl lui Harry şi al fratelui său mai mare, William.

”Sondajul acesta YouGov arată o imagine foarte clară a unei populaţii dezinteresate şi pasive în ceea ce priveşte familia regală”, spune Graham Smith, directorul organizaţiei ”Republic”.

”Nu suntem o naţiune de republicani încă, dar am încetat să mai fim o naţiune de monarhişti”, a adăugat acesta, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Comentarii