Aproape cinci milioane de adolescenţi şi adulţi din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor vor suferi de obezitate morbidă până în anul 2035, potrivit unui studiu realizat recent, relatează Press Association, citată de Agerpres.
Numărul persoanelor britanice în vârstă de peste 15 ani şi care au un Indice de masă corporală (IMC) ce depăşeşte valoarea 40 se va dubla în următorii 20 de ani, potrivit unor modele computerizate de prognoză.
Dacă tendinţa actuală va continua să se manifeste, în Marea Britanie vor trăi 4,99 milioane de persoane afectate de obezitate morbidă până în 2035. În 2015, numărul acestor persoane era de 1,9 milioane, potrivit autorilor studiului.
Peste 10% din totalul rezidenţilor de peste 15 ani din Ţara Galilor vor suferi de obezitate morbidă în acest interval. Cel mai mare risc a fost detectat însă în rândul bărbaţilor din Anglia cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani.
Studiul, realizat de cercetătorii de la UK Heart Forum şi de la Institutul de Tehnologie din Sligo (Irlanda), a fost prezentat la Congresul European despre Obezitate, ce are loc la Viena, în perioada 23-26 mai.
Autorii studiului au examinat un set de date anuale pentru a încerca să previzioneze numărul de persoane care vor fi afectate în viitor de obezitatea morbidă, cea mai gravă formă a acestei maladii.
Obezitatea morbidă este asociată cu o serie de consecinţe grave asupra sănătăţii, inclusiv cu riscuri sporite de declanşare a unor boli cronice, precum diabet de tip 2, maladii cardiace, accident vascular cerebral, boli mintale şi anumite tipuri de cancer.
În 2015, 4% dintre adulţii din Scoţia, 3% dintre cei din Anglia şi 3% dintre cei din Ţara Galilor au fost incluşi în categoria pacienţilor diagnosticaţi cu obezitate morbidă.
Acest procent va creşte la 5% în Scoţia, 8% în Anglia şi 11% în Ţara Galilor până în anul 2035, potrivit autorilor acestui studiu.
Numai în Anglia, acest procent echivalează cu faptul că 4.382.906 de persoane urmează să sufere de obezitate morbidă, inclusiv 16% din totalul bărbaţilor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani.
În Ţara Galilor, 340.899 de persoane vor fi incluse în această categorie, din care vor face parte şi 258.650 de persoane din Scoţia.
Totuşi, datele de prognoză arată că un procent extrem de redus dintre bărbaţii cu vârste cuprinse în intervalul 15-24 de ani din Scoţia vor suferi de obezitate morbidă în perioada menţionată, în comparaţie cu 6% dintre tinerii din aceeaşi categorie de vârstă care trăiesc în Anglia.
Un IMC de peste 25 înseamnă că persoana în cauză este supraponderală. Dacă valoarea IMC depăşeşte pragul de 30, atunci persoanele vizate sunt obeze. Obezitatea morbidă este declarată atunci când IMC depăşeşte valoarea 40.
Indicele de masă corporală se calculează ca un raport între greutatea unei persoane şi pătratul înălţimii acesteia.
Deocamdată, medicii britanici nu au dispus de date suficiente pentru a examina tendinţele existente în rândul populaţiei din Irlanda şi din Irlanda de Nord.