Biroul pentru Fraude Majore din Regatul Unit (Serious Fraud Office – SFO) a publicat joi un nou ghid menit să stimuleze autodenunțul companiilor implicate în fraudă, corupție sau alte infracțiuni financiare complexe.
Documentul precizează că, în schimbul raportării rapide și cooperării depline cu anchetatorii, firmele vor putea negocia un Acord de Urmărire Amânată (Deferred Prosecution Agreement – DPA), evitând astfel urmărirea penală în majoritatea cazurilor, cu excepția unor circumstanțe considerate „excepționale”.
Un DPA permite suspendarea procedurilor legale atât timp cât societatea respectă anumite condiții, printre care plata unor amenzi substanțiale, eventuale despăgubiri către victime și implementarea unor programe riguroase de conformitate corporativă.
►►► Brânză, carne, lapte, sandviciuri – toate sunt interzise. Noi reguli de intrare în UK
Acuzațiile se pot reactiva
Dacă termenii acordului sunt încălcați ori compania recidivează, procurorii pot reactiva imediat acuzațiile. Nick Ephgrave, directorul SFO, a subliniat că „riscul de a ține ascunse faptele ilegale nu a fost niciodată mai mare”, atrăgând atenția asupra avantajelor decisive ale transparenței.
Ghidul detaliază și criteriile prin care SFO va evalua „cooperarea autentică”. Printre elementele esențiale se numără păstrarea intactă a tuturor documentelor digitale și pe suport fizic, implicarea timpurie a autorităților și accesul rapid la date și angajați‑cheie.
Prin clarificarea acestor așteptări, SFO încearcă să creeze un cadru în care autodenunțul devine opțiunea cea mai sigură pentru companii, reducând atât riscurile legale, cât și pe cele reputaționale.