CONDAMNARE: O bandă de români a comis 400 de jafuri în Anglia. Prada, aproximativ 900.000 de lire sterline – VIDEO

Cinci români, membri ai unei bande de hoți, au fost condamnați pe 30 septembrie 2019 de o instanță din Birmingham pentru aproximativ 400 de jafuri comise în Anglia.

Timp de patru ani, românii au terorizat mai multe zone din Midlands. Au fost prinși datorită urmelor de încălțăminte lăsate pe un acoperiș de unul dintre ei în urma unui jaf.

Cel puțin alți doi dintre ei au reușit să fugă din Anglia.

Gruparea era specializată în sustragerea de bijuterii pe care le duceau înapoi în România.

Liderul rețelei este, conform Daily Mail, un bărbat care coordona toate jafurile din România.

Ei au fost condamnați pentru 76 de jafuri, dar anchetatorii cred că acestea depășesc 400.

Polițiștii au găsit în locuința hoților 65.000 de lire sterline și bunuri în valoare de aproximativ 800.000 de lire sterline, dar cred că valoarea bunurilor furate depășește câteva milioane.

Conform polițiștilor, jafurile erau coordonate Cătălin Zaharia, în vârstă de 30 de ani. El a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare în Franța, Spania și România.

Soția sa, Florina Spiru, are 28 de ani, doi copii și se ocupa de organizarea rețelei și de recrutarea de români interesați să fure.

Spiru (foto) nu a participat direct la furturi, dar se ocupa de vânzarea bijuteriilor și transferul banilor din Anglia în România.

În timpul anchetei, Spiru le-a spus polițiștilor că ea a fost forțată de bărbatul ei să intre în bandă.

Nimeni nu a crezut-o, mai ales că ofiețrii aveau dovezi că ea a făcut cel puțin zece drumuri spre România cu avionul având asupra ei bijuterii furate. Folosea în mod special aeroporturile din Luton și Birmingham.

Soțul ei, Cătălin Zaharia, a făcut 30 de astfel de călătorii, câteodată folosind și feribotul dintre Dover și Calais.

Zaharia și Spiru, în aeroportul din Luton, venind din România

Zeci de transferuri de bani au fost efectuate prin MoneyGram către prieteni și familia din România., dar și în conturi din India și Spania.

Locuința celor doi din Oldbury era ca peștera lui Alladin. Multe bijuterii erau ascunse într-un frigider vechi aflat în grădina casei.

Procurorul Graham Russell a explicat judecătorilor că această grupare era condusă de un bărbat din România cu care cuplul Zaharia – Spiru era permanent în contact.

Acesta se plângea în câteva mesaje de calitatea bijuteriilor trimise, mai ales că hoții aveau la ei în timpul jafurilor și un kit de testare a calității aurului.

Zaharia a fost arestat în septembrie anul trecut cânf un polițist a oprit o mașină care nu avea asigurare. A urmărit mașina pe autostrada M6 și a observat cum din ea a fost aruncată o geantă. În ea au fost găsite bijuterii declarate furate.

Florina Spiru purtând bijuterii furate și soțul ei, Cătălin Zaharia (Sursa foto: Daily Mail)

A fost ulterior eliberat și s-a întors în România. Dar în decembrie 2018, poliția i-a percheziționat casa și a fost arestat împreună cu soția sa și alți trei români: Constantin Stoian, în vârstă de 30 de ani, Marian Molocia, 27 de ani, și Daniel Stoean, 35 de ani.

Constantin Stoian, Marian Molocia și Daniel Stoean

Cei trei au participat la cel puțin 13 jafuri, fiind identificați pe baza sângelui și a amprenetelor lăsate în locuințele prădate. Odată, Molocia a lăsat în urmă o șurubelniță după ce s-a speriat de doi câini.

Chiar dacă a negat și în instanță că a comis vreo infracțiune, Florina Spiru a fost condamnată la patru ani și jumătate pentru spălare de bani.

Florina Spiru, selfie cu BMW-ul familiei

Molocia a primit șase ani și patru luni, Stoean  a luat patru ani, iar Stoian va sta după gratii patru ani și jumătate.

Zaharia  afost condamnat la opt ani.

Toți vor putea fi deportați după ispășirea pedepselor.

Polițiștii britanici lucrează încă la acest caz împreună cu partenerii din România pentru a-i aresta și pe ceilalți membri ai grupării.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?