Crima de lângă LONDRA: Hunedoreanul, care a ucis o profesoară cu un ciocan, a pledat vinovat

Hunedoreanul, considerat diabolic și de o cruzime ieșită din comun, a recunoscut uciderea profesoarei Florina Pastina după ce a dezvoltat o obsesie pentru ea.

Florina, profesoară de școală primară, foarte iubită de elevi, avea 36 de ani când a fost atacată mortal cu un ciocan.

Agresiunea a fost comisă în iulie 2017 în casa din Croydon unde locuia împreună cu Lucian Stinci,  angajat la un hotel, originar din județul Hunedoara.

Pe timpul procesului care a început vineri, 2 martie, la un tribunal din Londra, românul și-a recunoscut fapta.

Potrivit cercetărilor, la momentul atacului românul de 34 de ani era sub influența cocainei și a unui medicament pentru tratarea disfuncțiilor erectile.

Stinci dezvoltase sentimente puternice pentru tânără, care nu i-au fost împărtășite, obsesia lui mergând atât de departe încât chiar a instalat o cameră de filmat la duș pentru a o putea privi dezbrăcată.

Stinci obișnuia să-i cumpere cadouri Florinei și să-i facă tot felul de favoruri deși între cei doi nu exista nicio relație și femeia nu avea niciun sentiment pentru el.

Florina Pastina

Procurorii au precizat în timpul procesului că în computerul lui Stinci poliția a descoperit că acesta accesase în seara de dinaintea uciderii tinerei site-uri cu pornografie extremă, majoritatea cu caracter sado-masochist.

În dimineața crimei, în jurul orei 7.20, un vecin a auzit urletele furioase ale lui Stinci și o femeie plângând.

S-a dus să vadă ce se întâmplă și l-a văzut pe Stinci ieșind din bucătărie transpirat și gâfâind. Criminalul i-a spus: ”S-a întâmplat ceva rău cu Flo, du-te să verifici”.

În momentul în care a intrat în bucătărie, Stinci s-a apropiat de bărbat și l-a atacat și pe acesta cu ciocanul. În timp ce se luptau, o vecină, de 23 de ani, a încercat să intervină.

Românul a lovit-o și pe aceasta cu ciocanul în burtă înainte ca ea să reușească să-l lovească cu o sticlă de vin și să fugă în stradă unde a strigat la vecini să cheme poliția.

Stinci a aruncat ciocanul în grădina locuinței și apoi și-a luat jacheta și rucsacul pentru a pleca.

Polițiștii l-au găsit pe Stinci încă la adresă și l-au arestat. Pe podeaua bucătăriei se afla Florina Pastina cu răni foarte grave la cap, într-o baltă de sânge.

Tânăra a fost transportată de urgență la un spital din Londra unde i s-a asigurat suport vital, însă a murit a doua zi, pe 21 iulie.

Fratele tinerei a declarat îndurerat: ”Familia noastră este devastată de pierderea Florinei. Suntem atât de mândri de tot ce a realizat, călătorind la Londra, devenind profesoară. Suntem împietriți de durere când ne gândim cum a murit Florina noastră”

Stinci a pledat vinovat pentru crimă, vătămare corporală și posesie ilegală de droguri. Sentința se așteaptă să fie pronunțată marți.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.