Doi români din Londra, loviți intenționat de o mașină. Unul și-a pierdut viața

Ofițerii de la Serviciul Omoruri și Infracțiuni Majore din cadrul Poliției Metropolitane din Londra au arestat pe 10 mai un suspect într-un dosar în care este cercetat decesul unui român.

Bărbatul are 56 de ani și este acuzat că a lovit intenționat cu mașina doi români, conform unui comunicat al Poliției londoneze din 11 mai 2019.

Duminică, 5 mai 2019, la ora 00.40 polițiștii au fost alertați că în Leytonstone a avut loc un accident.

O mașină Toyota Prius a lovit doi pietoni pe High Road, Leytonstone, East London.

Ambulanța și polițiștii au ajuns rapid la fața locului.

Cele două victime au fost duse de urgență la spital, conform unui comunicat al Poliției.

Din păcate, Constantin Sin (foto), în vârstă de 51 de ani, a decedat în aceeași zi la ora 17.18 la spital.

Companionul lui, Ionuț Bogdan, în vârstă de 32 de ani a fost internat în spital cu răni grave, dar care nu i-au pus viața în pericol.

Necropsia a fost efectuată pe 9 mai 2019 și a scos la iveală că românul a decedat din cauza multiplelor răni suferite în urma impactului.

Inspectorul-șef Mark Wrigley de la Omoruri a declarat că ancheta în cazul lui Sin continuă.

El a făcut apel la toți cei care au văzut sau știu ceva despre incident să contacteze poliția.

Apelați 0208 345 3715 sau 101 menționând numprul cazului Cad 304/5May.

„Se pare că a fost un act intenționat făcut de șoferul autoturismului. Înaintea accidentului a avut loc o altercație pe stradă”, a mai explicat Wrigley.

Altercația ar fi avut loc la un magazin.

Constantin Sin venise în Londra în urmă cu trei ani să muncească pentru a-și întreține familia care a rămas în România.

El are o fată în vârstă de 20 de ani și un băiat de 15 ani, conform Evening Standard.

Ionuț Bostan, cel care a scăpat din accident, a declarat pentru sursa citată că îi este frică.

„Acei oameni au vrut să ne omoare”, a spus Bostan când a fost externat.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?