„Incident major” în Anglia: Mai multe persoane au fost atacate cu cuțitul în Birmingham

Mai multe atacuri cu cuţitul care au avut loc duminică, 6 septembrie, în Birmingham, oraş în centrul Angliei, şi care s-au soldat cu răniţi par a avea legătură între ele, a declarat duminică la BBC primarul West Midlands, Andy Street.

„Au avut loc o serie de incidente în zona Hurst Street din oraş şi par să aibă legătură între ele, însă mobilul nu este încă înţeles. În acest moment este prea devreme şi nici nu ar fi potrivit să speculăm cu privire la cauzele incidentului”, a adăugat el.

La rândul său, ministrul de Externe Dominic Raab a declarat că oamenii trebuie să fie foarte vigilenţi în zona în care s-au raportat atacurile cu cuţitul.

Poliţia a catalogat înjunghierile drept un „incident major” şi nu a putut preciza momentan numărul persoanelor rănite şi nici cât de gravă este starea lor de sănătate. O martoră a declarat pentru BBC că a văzut „mai mulţi oameni lovindu-se cu pumnii”.

„Putem confirma că în jurul orei locale 00:30, astăzi, am fost anunţaţi despre atacuri cu cuţitul în centrul oraşului Birmingham. Alte atacuri cu cuţitul au fost raportate în zonă la scurt timp. Ştim că mai multe persoane au fost rănite, dar deocamdată nu suntem în poziţia de a şti câte şi cât de grav”, a anunţat poliţia din West Midlands într-un comunicat de presă, în care a adăugat că serviciile de urgenţă se află la locul incidentului pentru a se asigura că toţi cei răniţi primesc îngrijiri medicale.

În cursul dimineții au fost efectuate mai multe arestări.

Marea Britanie: Un atentat terorist cu arme chimice sau biologice, tot mai probabil

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?