Londra: Pe aeroportul Heathrow vor fi lansate drone de un grup ecologist. Zborurile ar putea fi suspendate

Activiştii britanici care militează împotriva modificărilor climatice au anunţat joi, 29 august, că vor lansa drone-jucărie pe Aeroportul Heathrow din Londra începând din 13 septembrie, în cadrul unei acţiuni care va determina, cel mai probabil, menţinerea la sol a tuturor avioanelor, cu scopul de a presa guvernul Marii Britanii să adopte măsuri mai dure pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, informează Reuters.

Grupul ecologist, intitulat “Heathrow Pause”, a precizat că va lansa drone-jucărie în zonele restricţionate ale aeroportului, dar aflate în afara traseelor de zbor ale avioanelor.

Reprezentanţii grupului consideră că această acţiune va determina conducerea aeroportului londonez să menţină la sol toate aparatele de zbor şi să amâne astfel toate cursele.

“Aceasta este o acţiune simbolică, folosim o portiţă legislativă şi sacrificiul participanţilor pentru a atrage atenţia asupra celei mai grave şi mai urgente crize umanitare cu care ne-am confruntat vreodată”, au declarat reprezentanţii grupului.

“Lipsa de acţiune a guvernului în ceea ce priveşte modificările climatice şi catastrofa care se profilează legată de expansiunea aeroportului nu ne dau de ales şi ne obligă să acţionăm”, au adăugat ei.

Heathrow este cel mai mare aeroport din Europa.

O purtătoare de cuvânt de la Aeroportul Heathrow a refuzat să facă declaraţii pe această temă.

Activiştii de mediu din grupul “Heathrow Pause” au spus că dronele nu vor fi lansate la înălţimi care să depăşească nivelul capetelor călătorilor şi că vor transmite administratorilor aeroportului londonez o notificare prealabilă cu o oră înainte de debutul acţiunii. (Agerpres)

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?