Un sergent din cadrul Poliției Metropolitane londoneze a fost condamnat la doi ani și trei luni de închisoare cu executare pe 7 ianuarie 2020.

Graeme Williams are 66 de ani și timp de 26 de ani a lucrat în Poliția Metropolitană de unde s-a pensionat în septembrie 2013.

Printre atribuțiile sale se număra și faptul că era persoana de contact în cazuri de decese care nu ridicau suspiciuni și ca urmare nu era deschisă o anchetă criminalistică.

După ce a ieșit la pensie, el a fost rugat de către colegi să facă același lucru ca voluntar.

Astfel, fostul sergent Williams avea control deplin asupra sumelor de bani și bunurilor care erau recuperate din casele celor care decedau din cauze naturale.

El cataloga bunurile și să le păstra în siguranță alături de banii găsiți în casă până vreun moștenitor venea să le revendice.

Polițistul voluntar a decis însă că nu ar fi rău să păstreze și pentru el ceva.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Metropolitane, Williams a sustras 11.000 de lire sterline și mobilă de aproximativ 5.000 de lire sterline din casele a trei persoane care au decedat în perioada 2012 – 2015.

„În numele Poliției aș vrea să spun că îmi pare foarte rău pentru familiile care au fost afectate și le mulțumesc pentru ajutorul dat pe parcursul investigației”, a declarat inspectorul Paul Waller.

Comandantul fostului sergent a adăugat că atât el, cât și colegii săi sunt consternați de acțiunile lui Williams care a putut să le înșele încrederea.

„Mă aștept ca fiecare dintre ofițerii din subordine să se comporte la cel mai înalt standard de integritate în permanență. Standardele noastre profesionale sunt la nivelul cel mai înalt și cazuri ca acesta în cadrul Poliției Metropolitane sunt foarte rare”, a precizat comisarul-șef Marcus Barnett.

Ofițerul a adăugat că le cere scuze familiilor care au avut de suferit, pe lângă pierderea celor dragi, și neplăcerile anchetei.

Rămăşiţele unei ferme de canabis, descoperite într-o fostă secție de poliție din Marea Britanie

LONDRA: Un adolescent a aruncat un copil de pe clădirea unui muzeu doar ca să apară la știri

Tabără de români și bulgari, evacuată dintr-un luxos cartier din Londra

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?