Ambasadorul României la Londra a rugat românii din Marea Britanie să nu plece în ţară în această perioadă.

Dan Mihalache a precizat într-un video postat pe pagina de Facebook a ambasadei că zborurile spre şi dinspre Marea Britanie au fost suspendate, iar cei care sosesc în România sunt plasaţi în carantină instituţionalizată 14 zile.

De asemenea, statele de tranzit aplică restricţii, iar reglementarea acestor restricţii se schimbă de la o zi la alta.

Fac un apel încă o dată către cei care doresc totuși să meargă în România în această perioadă și le spun direct să nu se încumete la o astfel de călătorie. Nu vă angajați într-o asemenea aventură punându-vă în pericol pe dvs și familiile dumneavoastră. (Dan Mihalache, ambasador)

Ambasadorul a susținut că este absolut necesar ca toți să contribuie la efortul comun de combatere a răspândirii coronavirusului.

„Trebuie să urmăm cu toții reglementările și instrucțiunile autorităților britanice cu privire la acest lucru, reglementările și instrucțiunile autorităților române în ceea ce privește circulația dinspre și către România. Stați în casă, urmați instrucțiunile privind distanțarea socială, limitați-vă ieșirile la cele strict necesare”, a mai precizat Mihalache.

El le-a mulțumit miilor de cadre medicale, doctori și asistente din România care lucrează în National Health Service – sistemul britanic de sănătate.

Românii din regatul Unit sunt sfătuiți să consulte pagina de web a guvernului britanic www.gov.co.uk pentru a accesa pachetele de măsuri de protecție socială puse la dispoziție de guvernul britanic.

Marea Britanie nu poate relaxa încă restricțiile, vârful epidemiei nu a fost atins

ANGLIA: Românca acuzată de furtul unor bijuterii în valoare de 50 de milioane de lire sterline rămâne în arest

Românii care vin din Marea Britanie, plasați automat în carantină

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA