MAREA BRITANIE: Guvernul a estimat la 55.000 numărul persoanelor infectate cu coronavirus

Guvernul britanic a estimat marţi, 17 martie 2020, că numărul real al cazurilor de infectare cu Covid-19 în Marea Britanie este în acest moment de aproximativ 55.000.

Obiectivul este ca pandemia să nu provoace în final mai mult de 20.000 de decese în această ţară, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate Agerpres.

Numărul oficial al cazurilor de Covid-19 în Marea Britanie era de 1.950 în această dimineață și s-au înregistrat 69 de decese, potrivit sursei citate.

Cifra de 1.950 reprezintă numai cazurile testate şi confirmate, iar testele au fost efectuate numai pentru persoanele suspecte de îmbolnăvire, astfel că în realitate numărul lor este considerabil mai mare.

Consilierul ştiinţific al guvernului condus de Boris Johnson, Patrick Wallance, a explicat Comisiei de sănătate a Parlamentului că cifra de 55.000 este un mod rezonabil de a vedea lucrurile.

„Dacă putem limita numărul deceselor la 20.000 sau mai puţin, acesta ar fi un rezultat bun, dar chiar şi aşa este teribil, un număr enorm de morţi şi o presiune uriașă asupra serviciilor sanitare”, a adăugat Wallance.

Guvernul Boris Johnson a fost criticat pentru abordarea sa în combaterea coronavirusului, mai ales că un studiu întocmit de Imperial College London a avertizat că Marea Britanie riscă până la 260.000 de decese provocate de coronavirus din cauza saturaţiei sistemului ei medical.

Un medic britanic îi acuză pe italieni că profită de coronavirus ca să lenevească

Medic din Milano: „În Germania a început epidemia de coronavirus din Europa”

Germania ar putea fi primul focar european de coronavirus – HARTA genetică

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?