Persoanele care vor ajunge în Marea Britanie începând cu data de 8 iunie vor trebui să stea în izolare 14 zile.

Potrivit BBC, acestea trebuie să anunțe autoritățile unde vor sta în această perioadă.

Vor fi efectuate controale inopinate, iar amenda pentru nerespectarea autoizolării va fi de 1.000 de lire sterline. În Anglia, cei care încalcă în mod regulat legea vor fi anchetați penal.

Șoferii de TIR, sezonierii care lucrează la ferme și personalul medical care este implicat în combaterea coronavirusului sunt exceptați de la această regulă.

Autoizolarea nu se aplică celor care ajung în Marea Britanie din Irlanda, insulele din Canalul Mânecii și Isle of Man.

Dacă persoanele care ajung în Regatul Unit nu au unde să locuiască, vor trebui să stea în locuri amenajate de guvern, dar pe cheltuiala fiecăruia.

Potrivit ministerului britanic al Afacerilor Interne, noua politică este valabilă în tot Regatul Unit, dar autoritățile din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord vor decide cum va fi aplicată.

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a explicat că va purta discuții cu poliția pentru a vedea cum vor introduce noua lege a autoizolării.

„Nu ne închidem țara complet. Ne închidem granițele. Vrem să evităm un al doilea val”, a declarat ministrul britanic al Afacerilor Interne, Priti Patel.

Boris Johnson a precizat că măsura autoizolării va fi revizuită la fiecare trei săptămâni.

Pe de altă parte, companiile aeriene se plâng că noua reglementare va distruge efectiv transportul cu avionul.

Persoanele care refuză să completeze la intrarea în Marea Britanie formularul în care detaliază unde vor sta în autoizolare, vor primi 100 de lire sterline amendă. Poliția de Frontieră le poate refuza intrarea în țară celor care nu sunt cetățeni britanici și care nu respectă noua măsură.

Cei cărora li se permite accesul, vor fi înștiințați că vor fi controlați, că nu au voie să folosească transportul public până la locul unde vor sta în izolare și nu pot ieși să se aprovizioneze dacă au la cine cere ajutor.

Lista excepțiilor și cum va fi autoizolarea aplicată în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord o puteți consulta AICI.

MAREA BRITANIE: Guvernul a publicat ghiduri cu îndrumări pentru reluarea muncii în condiții de siguranță

ANGLIA: Doi români prinși cu 90.000 de lire sterline, arestați pentru spălare de bani

ANGLIA: Șofer român de TIR, condamnat pentru trafic de cocaină în valoare de 1,7 milioane de lire sterline

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA