MAREA BRITANIE: Izolarea nu va fi ridicată în perioada imediat următoare. Restricțiile vor fi relaxate gradual

Izolarea nu va fi ridicată în Marea Britanie în perioada imediat următoare, a declarat duminică seară prim-ministrul Boris Johnson.

El a prezentat un plan de relaxare graduală a unora dintre măsurile care au dus la închiderea unei mari părţi a economiei britanice timp de aproape şapte săptămâni, relatează Reuters şi AFP.

„Deşi am realizat progrese pentru a satisface cel puţin anumite condiţii pe care le-a fixat, nu le-am îndeplinit pe toate. Nu a venit deci momentul să punem pur şi simplu capăt, în această săptămână, izolării decretate la sfârşitul lui martie”, a explicat premierul britanic.

Johnson a spus că doreşte totuşi o redeschidere a magazinelor şi şcolilor primare cel mai devreme la începutul lui iunie, a unor baruri şi restaurante la începutul lui iulie, precum și instituirea cât mai curând a unei carantine pentru persoanele care intră în ţară cu avionul.

Persoanele care nu pot lucra de acasă sunt încurajate ca începând din 11 mai 2020De luni să meargă la serviciu.

Începând de miercuri, oamenii vor putea să facă sport oricât doresc în aer liber cu condiţia să respecte regulile de distanţare socială

„Puteţi sta la soare în parcul dumneavoastră local, puteţi conduce în alte destinaţii, puteţi chiar să faceţi sport, cu condiţia să fie cu membrii propriei gospodării”, a mai precizat Johnson.

WIZZ AIR: Zborurile rămân suspendate până pe 14 mai. Pasagerii primesc 120% din valoarea călătoriei rezervate

Franța menține restricțiile pentru sezonieri și lucrători detașați sau cu contract

SPANIA: Cum pot solicita românii angajați în serviciul domestic ajutorul extraordinar

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA